Intretinerea curateniei unui oras nu e o treaba usoara. Dar, atunci cand te lovesti si de nesimtirea unora, ea devine un cosmar. Cu acest cosmar se confrunta de ani de zile si Primaria Alba Iulia si SC Salprest, dar si cetatenii corecti (din fericire majoritari, dar ce sa-i faci?, suferim cu totii din pricina lipsei de bun simt a unora) din Alba Iulia.
Situatia are perioade de acutizare, iar acum, suntem intr-una dintre ele. SC Salprest a sistat ridicarea gunoiului menajer de la asociatiile de proprietari care au restante mai mari de 5 luni la plata acestui serviciu.
"Suntem o societate comerciala si nu putem sa nu ne incasam banii pentru serviciile prestate, pentru ca am intra in faliment", spune Petre Constantinescu, directorul SC Salprest. In cadrul unei intalniri la care au mai participat si primarul Mircea Hava si viceprimarul Paul Voicu, el a prezentat o lista cu asociatiile care au cele mai mari datorii fata de societate, sumele restante fiind cele de la data de 30 septembrie 2008. Este vorba despre 17 asociatii dupa cum urmeaza: lApulum II – 1495,89 lei – 5 luni; lAsociatia de proprietari nr. 4 – 6891,90 lei – 8 luni; lDacia – 1901,20 lei – 7 luni; lBloc A7 A-B – 2851,13 – 6 luni; lAmpoi 3 – 3315,97 lei – 8 luni; lBL K3 – 1920,33 lei – 10 luni; lBL 72 – 3054,06 lei – 14 luni; lUnirea 44 – 11103,28 lei – 17 luni; lCT 20 – 12831,87 lei – 9 luni; lBL 69 814,39 lei – 7 luni; lM2 – 1057,45 lei – 7 luni; lBL K2 – 1749,33 lei – 10 luni; lC1/A – 1766,69 lei – 11 luni; lBL 71 – 1482,71 lei – 8 luni; lBL A 10 – 2790,43 lei – 12 luni; lBL A6A 1822,08 lei – 6 luni si Ardealul 51 12825,90 lei – 6 luni. Si precizam foarte clar ca este vorba despre gunoiul menajer, contracte care se incheie strict intre SC Salprest si beneficiar, asociatiile de proprietari in acest caz.
Primaria, desi multi o arata cu degetul nu are nimic de-a face. Doar ca nedorind sa lase muntii de gunoaie sa atinga altitudini prea mari a tot intervenit si aplatit din buigetul local, adica din banii nostri ai tuturor ridicare gunoiului albaiulienilor care cred ca totul li se cuvine, fara a da nimic in schimb. Poate ca aceasta atitudine, desi a pastrat orasul curat, a incurajat obiceiurile proaste care, iata, ne tot dau de furca.
Cei de la asociatiile de proprietari spun ca nu au bani sa plateasca pentru ca nu au incasari, dar nici nu stim ce fac pentru a avea aceste incasari, cat de insistenti sunt pe langa rau platnici? De cate ori le-au batut la usa pentru a le cere banii? Sau stau doar la sediul asociatiei asteptand? Si, culmea, dupa cum spune Petre Constantinescu, cele mai multe gunoaie le produc cei care locuiesc in zonele mai saracute ale municipiului.
Situatii grele sunt si acolo unde multe apartamente sunt date in chirie pentru ca chiriasii nu platesc decat apa, gazul si electricitatea, nu si cheltuielile de ridicare a gunoiului ori cele de intretinere a cladirii. Si nici proprietarii acestor apartamente nu se intereseaza de situatie fiind multumiti sa-si incaseze chiria. Dar pe cati dintre ei i-or fi tras de maneca administratorii de la asociatie? Caci, in fond este vorba despre asociatie de proprietari, nu de asociatie de chiriasi!
Una peste alta gunoaiele raman acolo unde sunt, iar administratia locala si SC Salprest analizeaza posibilitatea introducerii taxei de salubrizare, care se colecteaza odata cu impozitul. Astfel rau platnicii vor putea fi disciplinati.