Unirea, Alba: Gabriel Resources silita sa plateasca penalitati de aproape 5 milioane de dolari

Gabriel Resources a facut public la sfarsitul saptamanii trecute raportul de activitate pentru trimestrul patru al anului 2007. Raportul contine nenumarate vesti proaste pentru companie, respectiv: opozitie din partea ONG-urilor, costuri ale proiectului din ce in ce mai ridicate, procedura de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM) suspendata etc. "Anul 2007 a fost un an frustrant pentru noi. Am inceput prin a face progrese foarte mari pana in septembrie cand a fost suspendata procedura de evaluare a Impactului asupra Mediului", a precizat Alan Hill, presedintele Gabriel Resources. In trimestrul patru al anului trecut pierderile inregistrate de companie s-au cifrat la 7,8 milioane de dolari, iar pe intreg anul pierderile au ajuns la 23 de milioane de dolari.
In acelasi timp in raport se vorbeste despre cheltuieli de 23,6 milioane de dolari pentru proiectele de dezvoltare derulate in trimestrul patru, in timp ce in total in 2007 s-au cheltuit 95,7 milioane de dolari. Cel mai interesant aspect al raportului il reprezinta rezultatele a doua investigatii anti-frauda din partea autoritatilor fiscale romanesti, in urma carora Gabriel Resources este silit sa plateasca suma de 4,8 milioane de dolari statului roman, insemnand taxa de impozit pe venituri, penalitatile si dobanzile aferente. Gabriel Resources a anuntat insa ca refuza sa plateasca aceste taxe. In urma discutiilor cu consultantii financiari ai companiei, oficialii acesteia considera ca autoritatile fiscale romane au aplicat gresit legislatia in domeniu iar compania canadiana planuieste sa conteste in instanta deciziile Statului Roman.

Cu toate acestea Gabriel Resources nu intentioneaza sa renunte la proiectul minier pe care doreste sa il deruleze la Rosia Montana, anuntand ca va face tot ce ii sta in putere pentru a determina reluarea procesului de evaluare a Impactului asupra Mediului, chiar daca aceasta inseamna sa astepte un timp mai indelungat.

Pentru mai multe informatii viziteaza Unirea, Alba

+ posts
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri