Campania "Marea debarasare" initiata de Ministerul Mediului va reincepe pe data de 4 octombrie. In vederea realizarii la termen a angajamentelor asumate de Romania in procesul de negociere a Capitolului 22 Mediu si in conformitate cu Planul de implementare pentru deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE), pana la sfarsitul anului 2008 trebuie colectate 4 kg pe cap de locuitor.
Neindeplinirea acestor obligatii se sanctioneaza in conformitate cu legislatia in vigoare. Tocmai acest lucru a determinat Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile sa relanseze campania nationala de colectare a deseurilor electrice si electronice: frigidere, masini de spalat, televizoare, roboti de bucatarie si alte aparate electrocasnice, precum si monitoare, calculatoare, imprimante, telefoane etc incepand cu ziua de 4 octombrie.
In prima sambata a fiecarei luni calendaristice, in orasele cu peste 20.000 de locuitori din judet, in care au fost infiintate puncte de colectare a DEEE, respectiv in Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebes si Cugir, cetatenii vor putea scapa de aparatele electrice si electronice care nu le mai sunt de folos. Populatia va depozita deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE-urile) in fata blocului, a casei sau la punctele de colectare a deseurilor menajere.
Primariile vor fi cele care vor informa in timp util cetatenii in legatura cu programul efectiv de desfasurare a campaniei de colectare. "Rezultatele obtinute in campaniile precedente s-au datorat deschiderii si spiritului civic de care populatia a dat dovada. Speram ca si de aceasta data sa putem conta pe sprijinul cetatenilor", a mentionat directorul executiv al APM Alba, ing. Constantin Constantinescu.
Pentru mai multe informatii viziteaza Unirea, Alba