Unirea, Alba: Administratia Parcului Natural Apuseni asista pasiva la degradarea pesterilor si a ariilor protejate

Presedintele Asociatiei Speologice Sfinx Garda, doctorul Christian Ciubotarescu, acuza public Administratia Parcul Natural Apuseni ca este direct responsabila de degradarea continua a ariilor protejate din Muntii Apuseni, astfel ca unele dintre cele mai frumoase si renumite pesteri din Europa au devenit veritabile gropi de gunoi. Mai mult, ariile protejate din aceasta zona a tarii sunt atat de bine protejate de administratia parcului, incat nici asociatiile sau ONG-urile care ar dori sa intervina nu sunt lasate.

"Desi Administratia Parcului Natural Apuseni a beneficiat de o finantare de 2.600.000 euro in cadrul Programului PHARE CBC "Culoar romano-maghiar pentru conservarea biodiversitatii&A8221;, care a avut printre obiective si programe de constientizare publica si educatie ecologica iar ca activitati realizarea infrastructurii pentru managementul ariilor protejate, pesteri din zona de conservare speciala a Parcului Natural Apuseni sunt pline de tone de gunoaie.

Din 2004 cand a fost actuala Administratie a Parcului Natural Apuseni nu a facut nimic pentru conservarea biodiversitatii pesterilor care se afla in directa sa administrare, in acestea acumulandu-se tone de gunoaie. In timp ce autoritatile locale au rezolvat problema deseurilor menajere prin sistemul public de gospodarire comunala a Consiliului Local Cimpeni, numeroase pesteri se degradeaza din ce in ce mai tare din cauza incompetentei Administratiei Parcului Natural Apuseni", se arata intr-un comunicat de presa semnat de presedintele Asociatiei Speologice Sfinx Garda. Acesta mai acuza Administratia Parcului Natural Apuseni ca blocheaza activitatea explorativa, de documentare, de salubrizare si conservare a pesterilor realizate de asociatiile speologice locale si ca refuza posibila inventariere si documentare a cavitatilor din parc pentru a nu putea fi trasi la raspundere privind degradarea pesterilor.

"Din pacate aceasta atitudine denota iresponsabilitatea si incompetenta actualei conduceri a Parcului Natural Apuseni care va duce in final la compromiterea ideii de parc. Situatia actuala la determinat pe presedintele Federatiei Romane de Speologie sa formuleze o declaratie care a fost trimisa Presedintiei Romaniei, Guvernului Romaniei, Senatului si Camerei Deputatilor, trusturilor de presa si cotidianelor nationale, cluburilor si asociatiilor speologice, Coalitiei ONG Natura 2000", mai spune Ciubotarescu.

Pesterile din Parcul Natural Apuseni au fost descoperite, descrise, cercetate, documentate, mediatizate si protejate de speologi atat profesionisti cat si amatori (organizati in asociatii speologice) cu mult inainte ca Administratia Parcului Natural Apuseni sa existe. Din cele 81 de arii protejate din judetul Alba, ocrotite prin hotararile Consiliului Judetean Alba nr. 20/27.09.2005 si nr. 27/11.07.1999, preluate apoi in Legea 5/6.03.2000, 18 sunt obiective speologice la a caror explorare, descriere, documentare, mediatizare si conservare a contribuit si Asociatia Speologica Sfinx Garda. Printre cele mai cunoscute se numara Pestera lui Ionele si Pestera Garda. "Asociatia Speologica Sfinx a depus o cerere de avizare a activitatilor speologice, la care nu a primit nici pana in prezent raspuns.

Domnul director al Administratiei Parcului Natural Apuseni, Alin Mos, sustine ca institutia pe care o conduce nu este o institutie publica de stat ci o <> de stat si ca atare nu intra sub incidenta legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, si astfel nu are obligatia sa raspunda la nicio solicitare", se mai arata in documentul amintit.

Pentru mai multe informatii viziteaza Unirea, Alba

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri