Un raport realizat de UNESCO şi publicat luni cu prilejul Forumului mondial al apei a scos în evidenţă potenţialul pe care îl au apele subterane, capabile de a genera beneficii sociale, economice şi de mediu, cu condiţia să fie gestionate într-o manieră sustenabilă, informează AFP.
Cel de-al nouălea Forum mondial al apei s-a deschis luni la Dakar pentru o săptămână, tema ediţiei din acest an fiind „securitatea apei pentru pace şi dezvoltare”.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite de 272 de pagini intitulat „Apele subterane: a face vizibil invizibilul”, apele subterane reprezintă aproape de 99% din rezervele de apă dulce de pe Terra.
Dar acestea din urmă, „precum şi beneficiile directe şi indirecte pe care le oferă trec deseori neobservate sau sunt ignorate lăsând numeroase acvifere (rocă-rezervor, n. red.) fără protecţie adecvată”, a avertizat UNESCO. Drept urmare, rezervele mondiale de ape subterane sunt deseori gestionate deficitar, subevaluate şi expuse la riscurile poluării.
Apele subterane furnizează jumătate din volumul de apă colectat la nivel global, potrivit UNESCO. Sunt utilizate de populaţia lumii în scopuri domestice, în agricultură şi industrie.
„Un număr în creştere de resurse de apă sunt poluate, supraexploatate şi secate de om, câteodată cu consecinţe ireversibile. Este esenţială utilizarea mai inteligentă a potenţialul de resurse în ape subterane, în continuare puţin exploatate”, a estimat Audrey Azoulay, directoarea generală UNESCO, într-un comunicat.
Potrivit unui diplomat UNESCO contactat de AFP, organizaţia ONU intenţionează „să facă apel la o mobilizare a statelor în vederea punerii în aplicare a unei coordonări pe scară mondială”.
Consumul de apă, subliniază UNESCO, urmează să crească în medie cu 1% anual pe perioada următorilor 30 de ani.
În acest context, apele subterane ar putea spre exemplu oferi „soluţii pentru atenuarea schimbărilor climatice”, potrivit raportului, care precizează că acviferele ”posedă o capacitate unică de tampon, capabilă să limiteze impactul variaţiilor climatice”.
Raportul recomandă mai ales irigarea prin sisteme de pompare din apele subterane pe baza energiei solare.
În plus, preconizează o mai bună „guvernare” pentru gestionarea resurselor de ape subterane folosind „cunoştinţe de bază, o capacitate internaţională, legi, reglementări şi instrumente de aplicare, politici şi o planificare, o participare a părţilor implicate, precum şi a unor finanţări adecvate”.
Accesul la resurse în ape subterane se confruntă cu o problemă de expertiză în special în ţările din Africa subsahariană, care necesită sprijin.
Documentul încurajează totodată guvernele „să creeze şi să dezvolte o bază de informaţii dedicate apelor subterane” în scopul partajării datelor. Face apel de asemenea la industriile petroliere şi miniere pentru partajarea „datelor, informaţiilor şi cunoştinţelor” în beneficiul actorilor implicaţi în gestionarea apelor subterane.
Citește și: Secretarul general ONU: Reîntoarcerea la combustibilii fosili pe fondul războiului e „o nebunie”
Papa Francisc spune că aruncarea plasticului în apele navigabile e o „acțiune criminală”