Un val de gunoaie ameninta oceanele planetei

Un val de gunoaie produse de oameni ameninta oceanele planetei, fauna, turismul si industria alimentelor marine, anunta expertii in conservare, citati de Reuters. VEZI STUDIU

Un raport recent al organizatiei americane Ocean Conservancy descrie starea deseurilor din oceane pe baza rapoartelor realizate de aproape 400.000 de voluntari din 104 de tari, intr-o anumita zi a lunii septembrie 2008, dupa o campanie de colectare a gunoaielor. Documentul isi propune sa ofere „o poza globala a gunoaielor marine”.

Aproape 3,2 milioane de kilograme de gunoaie, adica greutatea a 18 balene albastre, au fost colectate din oceane, lacuri, rauri si cursuri de apa, se arata in raportul "A Rising Tide of Ocean Debris and What We Can Do About It". Cele mai frecvente obiecte gasite au fost mucurile de tigara, pungile de plastic, ambalajele de alimente si recipientele. 11.077 de scutece au fost stranse din Filipine, si 19.504 de plase de pescuit au fost recuperate din apele Marii Britanii.

„Oceanul nostru este bolnav, iar actiunile noastre au facut asta. Dovezile apar in fiecare zi in viata marina moarta sau ranita, in plajele pline de gunoaie care descurajeaza turistii si in ecosistemele oceanice sufocate. Schimband comportamente si politici, indivizii, companiile si guvernele pot contribui la imbunatatirea sanatatii oceanelor noastre – sistemul de salvare a vietii Pamantului”, a declarat Vikki Spruill, presedintele si directorul executiv al Ocean Conservacy.

Raportul detaliaza felul in care gunoaiele ajung in lantul alimentar, afectand in acelasi timp turismul si industria alimentelor marine. Mii de animale, printre care mamifere marine, broaste testoase si pasari marine se sufoca sau sunt otravite de consumul deseurilor, sau se ineaca prinzandu-se in plase sau pungi. Astfel, campania din 2008 a descoperit 443 de mamifere prinse in deseuri marine, iar 268 dintre ele au putut fi salvate.

Organizatia Ocean Conservancy recomanda companiilor sa monitorizeze si sa reduca gunoaiele marine prin investitii suplimentare in programe de mediu, si anunta ca urmatoarea campanie de colectare a gunoaielor se va desfasura pe 19 septembrie.
Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri