Un episcop catolic critica guvernul brazilian pentru defrisarile din Amazon

Un episcop catolic a criticat guvernul brazilian pentru politica sa energetica si agricola care, sustine acesta, distruge padurile Amazonului si ameninta traiul localnicilor, informeaza Reuters.

„Nu mai putem ignora defrisarile cauzate de taietorii de lemne care violeaza legile tarii si ameninta viata oamenilor care depind de Amazon”, a declarat episcopul Guiherme Antonio Werlang cu ocazia lansarii camapaniei anuale de mobilizare a cetatenilor in scopuri sociale.

Comentariile episcopului cresc presiunea asupra guvernului brazilian de a tine in frau defrisarile din Amazon, cu atat mai mult cu cat Brazilia este cea mai mare tara catolica, biserica avand o mare influenta in stat.

Ministrul Mediului a dat vina pe fermieri pentru ca au ajuns tot mai in profunzimea padurii in cautare de pamant ieftin, in timp ce presedintele Luiz Inacio Lula da Silva si ministrul Agriculturii au respins acuzatiile. In perioada august – decembrie a fost defrisata o suprafata de 2.703 mile patrate sau doua treimi din suprafata defrisata intr-un an de zile incheiat in iulie 2007.

De asemenea, cresterea productiei de sfecla de zahar – materia prima pentru etanol – a determinat extinderea culturilor in nordul Amazonului, sustin ecologistii.

„Trebuie sa evaluam aceste programe energetice care deterioreaza raurile si pamanturile din cauza constructiilor de centrale hidroelectrice si a monoculturilor agricole”, a spus episcopul Werlang care isi propune, prin campania de anul acesta, sa creasca responsabilitatea ecologica.

Guvernul Brazilian a aprobat in decembrie constructia unei centrale hidroelectrice, prima din cele doua care vor fi construite, in valoare de 5 miliarde de dolari de-a lungul raului Madeira in vestul Amazonului. Proiectul va atrage 100.000 de oameni care se vor stabili in regiune, punand si mai multa presiune pe resursele naturale, estimeaza organizatia ecologica Friends of the Earth.

Foto: Reuters

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri