UE se apropie de realizarea obiectivului de la Kyoto, dar eforturile trebuie continuate

UE se apropie de realizarea obiectivelor stabilite prin Protocolul de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, insa, pentru asigurarea reusitei acestuia, este necesara adoptarea si punerea in aplicare rapida a unor initiative suplimentare. Aceasta este concluzia raportului anual al Comisiei privind progresele inregistrate in indeplinirea obiectivelor de la Kyoto. Ultimele previziuni ale statelor membre indica faptul ca masurile deja adoptate, la care se adauga achizitionarea de credite de emisii de la tari terte si activitatile forestiere care absorb carbon din atmosfera, vor genera in 2010, in tarile UE-15, o scadere de 7,4% fata de nivelurile inregistrate in anul de referinta ales (1990 in majoritatea cazurilor), ceea ce reprezinta doar o usoara diferenta fata de obiectivul de 8% propus pentru 2012. In cazul in care sunt puse in aplicare rapid si integral, politicile si masurile suplimentare aflate in dezbatere atat la nivelul UE, cat si la nivel national vor permite atingerea obiectivului si chiar realizarea unei reduceri de pana la 11,4%.

Comisarul pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat: "Conform ultimelor previziuni, obiectivul de la Kyoto va fi atins dupa ce statele membre vor fi adoptat si pus in aplicare actiunile suplimentare aflate in prezent in dezbatere. Prin urmare, indemnul meu este sa faca acest lucru fara intarziere. Comisia a contribuit deja intr-o mare masura la realizarea obiectivului de la Kyoto prin deciziile sale privind alocarile nationale in cadrul Schemei UE de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de sera (Emissions Trading System – ETS) pentru perioada 2008-2012. Aceasta constituie, de asemenea, o baza solida pentru indeplinirea obiectivelor noastre mai ambitioase privind emisiile pentru anul 2020, in legatura cu care vom inainta o serie de propuneri la inceputul anului urmator."

Angajamentele de la Kyoto

In cadrul Protocolului de la Kyoto, statele membre ale UE-15 s-au angajat ca, in perioada 2008-2012, sa reduca emisiile colective de gaze cu efect de sera cu 8% fata de nivelurile din anul de referinta. Pentru emisiile din UE-25 sau UE-27 nu exista niciun obiectiv comun. Majoritatea statelor din UE-12 au angajamente individuale privind reducerea emisiilor cu 6% sau 8% fata de nivelurile din anul de referinta, pentru acelasi interval de timp. Cipru si Malta nu au formulat niciun obiectiv.

Emisii istorice si previziuni pana in 2010

Dupa cum s-a anuntat si in luna iunie, in 2005, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera in UE-15 a inregistrat o scadere cu 2% fata de nivelurile din anul de referinta. Acest rezultat a contrastat cu nivelul cresterii economice de peste 35% in aceeasi perioada. Pentru UE-25, reducerea emisiilor a atins in 2005 procentul de 11% in raport cu nivelurile din anul de referinta.
Ultimele previziuni ale statelor membre indica faptul ca politicile si masurile existente – cele deja puse in aplicare – ar trebui sa determine, pana in 2010, anul de la jumatatea perioadei 2008-2012, o scadere a emisiilor din UE-15 cu 4% fata de nivelurile din anul de referinta.

Aceasta scadere ar putea ajunge la 6,5%, ca urmare a reducerii de 2,5% generate de planurile a 10 dintre statele membre ale UE-15 de a achizitiona credite in cadrul unor proiecte de reducere a emisiilor desfasurate de tari terte prin intermediul mecanismelor comerciale stabilite la Kyoto.

Activitatile de despadurire si reimpadurire prevazute, in urma carora se creeaza asa-numite "puturi" biologice care absorb dioxidul de carbon din atmosfera, ar putea contribui cu inca 0,9% la aceasta scadere, reducerea totala fiind de 7,4%, cu 0,6% sub nivelul propus la Kyoto. Acest obiectiv poate fi atins fara nicio problema, cu conditia ca politicile si masurile suplimentare aflate in prezent in dezbatere sa fie puse in aplicare rapid si integral. Astfel, reducerea totala a emisiilor ar putea atinge nivelul de 11,4%.

Printre politicile si masurile suplimentare aflate in dezbatere la nivelul UE, care ar putea contribui la realizarea obiectivului de la Kyoto, se numara propunerile Comisiei de a include aviatia in EU ETS incepand cu anul 2011 si de a solicita o reducere de 10% a emisiilor de gaze cu efect de sera produse de combustibilii pentru transport in perioada 2011 – 2020. Ambele propuneri sunt in prezent discutate in cadrul Consiliului si al Parlamentului European, in cadrul procedurii de codecizie.

Decizia Comisiei de a reduce multe dintre planurile nationale de alocare (NAP) pentru cea de-a doua perioada de comercializare in cadrul EU ETS va contribui semnificativ la indeplinirea obiectivului UE-15 care vizeaza o reducere de 8%. In comparatie cu nivelurile din anul de referinta, emisiile din UE-15 se vor reduce, ca urmare a acestor decizii, cu 3,4%, iar cele din UE-25 cu 2,6% (datele privind emisiile pentru Bulgaria si Romania nu au facut obiectul unei verificari independente, avand in vedere data recenta a aderarii celor doua tari). Este posibil ca o parte dintre aceste reduceri sa se reflecte deja in previziunile anumitor state membre.
Raportul privind evolutia acestui proces indica faptul ca toate statele membre ale UE-25 isi pot atinge obiectivele individuale in contextul Protocolului de la Kyoto. Cele care sunt inca departe de atingerea acestui obiectiv au identificat sau sunt pe punctul de a identifica actiuni suplimentare. Cu toate acestea, astfel de masuri trebuie introduse si puse in aplicare rapid, in scopul unei reduceri eficiente si oportune a emisiilor.

Obiective privind emisiile pentru 2020

Cu ocazia Consiliului European de primavara, din luna martie, sefii de state si guverne din UE s-au angajat ca, pana in 2020, UE sa reduca emisiile cu aproximativ 30% sub nivelul anului 1990, cu conditia ca si alte tari dezvoltate sa fie de acord sa faca eforturi similare. Liderii europeni s-au angajat ca UE sa reduca emisiile cu cel putin 20% in aceeasi perioada, indiferent de situatie si au aprobat pachetul de masuri privind clima si energia prezentat de catre Comisie in luna ianuarie, ca baza pentru realizarea acestui obiectiv.
Conform ultimelor previziuni, pentru a atinge obiectivele stabilite pentru anul 2020, UE va trebui sa accelereze reducerea emisiilor dupa 2012. Astfel se insista asupra necesitatii ca UE si statele membre sa aplice cat mai curand posibil politicile si masurile stabilite in pachetul privind clima si energia. Comisia intentioneaza sa propuna o serie de masuri-cheie la inceputul anului 2008.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri