Judetul Tulcea risca sa piarda zeci de milioane de euro intrucat firmele straine interesate de afaceri in domeniul energiei eoliene au preferat sa se indrepte catre alte judete.
Directorul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Tulcea, Cadar Bectas, a declarat, vineri, ca, in februarie, doua firme din Germania si una din Austria care doreau sa infiinteze in judet parcuri eoliene in valoare de zeci de milioane de euro s-au orientat spre judetul Vaslui.
"Investitorii pleaca spre alte zone pentru ca procedura la noi este extrem de complexa, iar pana acum nu am dat nicio scrisoare prin care sa ii asiguram pe investitori ca vor obtine autorizatiile de mediu. M-am ferit sa acord autorizatii din cauza numeroaselor discutii pe tema acestor investitii", a afirmat directorul APM, Cadar Bectas.
El a adaugat ca, spre deosebire de Tulcea, in alte judete investitorii primesc inca de la inceput puncte de vedere clare cu privire la posibilitatea de a se acorda autorizatii de mediu pentru parcuri eoliene.
Cu toate acestea, a adaugat el, nu exista in momentul de fata vreo zona in judet in care sa nu se efectueze masuratori de vant, etapa premergatoare demararii proiectelor si obtinerii autorizatiilor de mediu.
In acelasi timp, Inspectia de Stat in Constructii (ISC) verifica o sesizare primita de la asociatia "Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu" prin care se contesta intentia unor firme de a amplasa parcuri eoliene pe Dealurile Bestepe, zona fiind cuprinsa in programul Natura 2000.
"Sesizarea a ajuns la noi prin intermediul autoritatii nationale si acum verificam Planurile Urbanistice Generale si daca zona respectiva este inclusa in programul Natura 2000. Sesizarea contine insa foarte multe formulari de genul "ni se pare", iar rolul institutiei noastre este de verifica modul de respectare a disciplinei in urbanism si calitatea executarii lucrarilor", a declarat directoarea filialei tulcene a ISC, Monica Ivanov.
Ea a precizat ca sesizarea la care a facut referire este a doua primita in ultimele trei luni pe aceeasi tema si in aceiasi termeni din partea reprezentantilor societatii civile. In prezent, APM Tulcea a emis acorduri de mediu pentru infiintarea unor parcuri eoliene in Baia, Agighiol, Macin, Topolog, Dorobantu, Stejaru, Casimcea si Valea Nucarilor.
Alte zone din judetul Tulcea unde s-au putea derula proiecte in domeniul energiei neconventionale sunt Casimcea, Isaccea-Luncavita, Nalbant si Babadag.
Peste 80% din suprafata judetului face parte din programul Natura 2000, conform legislatiei de mediu in siturile naturale de importanta europeana nefiind permise activitati cu un impact semnificativ asupra mediului.
Aceste activitati insa nu sunt nominalizate in legislatie, iar firmele care doresc sa realizeze investitii in siturile Natura 2000 au obligatia de a efectua rapoarte de mediu care sa fie autorizate de agentiile de protectie a mediului.