Toyota planuieste sa produca un model hibrid pentru fiecare serie de masini

Toyota planuieste sa produca un model hibrid pentru fiecare serie de masini, a anuntat presedintele Toyota, Katsuaki Watanabe, informeaza GreenBiz.

Watanabe a subliniat eforturile companiei de a promova mobilitatea sustenabila prin tehnologia hibrida. De cand Toyota a lansat modelul de succes, Prius, in 1997, s-au vandut pana in noiembrie 2007, 1,25 milioane de unitati, in prezent Toyota ocupand locul al doilea in topul producatorilor de masini din Statele Unite, dupa General Motors.

Noul tel al companiei este sa vanda incepand din 2010, 1 milion de unitati hibride pe an. Se estimeaza ca, prin vanzarea de hibrizi, Toyota a ajutat la reducerea emisiilor de CO2 cu 5 milioane de tone pana in prezent.

Discursul lui Watanabe vine intr-un punct de cotitura pe mai multe niveluri economice, de la pietele in dezvoltarea in domeniul mediului, pana la problemele legate de energie.

„Afacerile in domeniul mediului au suferit schimbari majore in ultimii ani. Cea mai mare dintre aceste schimbari este cresterea cererii de responsabilitate sociala corporatista ca efect al incalzirii globale, lipsa resurselor si alte probleme de mediu”, a aratat Watanabe.

Foto: autoghid.ro

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri