Presedintele Traian Basescu propune suspendarea temporara a taxei de prima inmatriculare pentru masinile noi, ca solutie pentru salvarea industriei auto, grav afectata de criza mondiala. Seful statului a facut propunerea chiar la Uzina Dacia, pe care a vizitat-o, luni, intr-un context delicat pentru muncitorii de acolo, informeaza Antena 3.
Mii de oameni vor fi trimisi in concediu fortat pentru trei saptamani, cu salariu redus.
Dupa vizita efectuata la Uzinele Dacia, presedintele s-a deplasat la Combinatul Chimic Oltchim Ramnicu Valcea. Seful statului se arata ingrijorat de starea companiilor din tara care sunt afectate de criza financiara.
In urma vizitei efectuate la Combinatul Chimic Oltchim Ramnicu Valcea, presedintele Traian Basescu a declarat ca principala problema care trebuie rezolvata in cel mai scurt timp este continuarea companiei Arpechim de a furniza etilena. Potrivit presedintelui, varful de dificultate economica va fi atins in primele luni ale anului 2009, astfel ca trebuie gasite solutii din timp pentru salvarea marilor companii.
Referitor la numarul persoanelor disponibilizate, Traian Basescu a precizat ca, din 550 de angajati, 200 sunt in cumul de pensie cu salariu, iar restul indeplinesc deja varsta de pensionare. "Problema apare la cei care nu au o sursa de venit si au familii de intretinut", a declarat acesta.
Presedintele sustine ca sindicatul si administratia trebuie sa devina parteneri pentru a-i sprijini pe angajati.
De mai bine de 10 zile, Oltchim functioneaza la o capacitate de 60%. Si asta pentru ca institutia cumpara materia prima de care are nevoie, la un pret mai mare decat cel la care isi vinde produsele.
La Uzina Dacia , activitatea a fost oprita, in perioada 30-31 octombrie, si in ultimile doua zile ale saptamanii trecute, masura fiind motivata prin scaderea pietei interne si a celei de export. Activitatea la Dacia va fi intrerupta si in perioada 20 noiembrie-7 decembrie.
Combinatului Chimic Oltchim Ramnicu Valcea a anuntat, saptamana trecuta, ca unitatea isi va reduce cu 20% activitatea in aceasta luna. Traian Basescu isi va continua vizitele la producatorii auto, anuntand ca urmeaza sa mearga la fabrica Ford.