Taxa auto a fost redusa cu o treime

Guvernul a adoptat in sedinta de miercuri o hotarare potrivit careia taxa de poluare auto este redusa cu o treime fata de valoarea actuala. Mai mult, masinile cumparate inainte de 15 decembrie 2008, data la care a intrat in vigoare ordonanta de urgenta prin care taxa era majorata de vechiul executiv, pot fi inmatriculate pe baza vechii legi, la cuantumul taxei din iulie 2008. Proprietarii de masini care au platit taxa la valoarea noua vor primi de la stat diferenta, informeaza Antena 3.

"Astazi am luat decizia finala, am redus taxa pe poluare pentru autovehicule cu o treime, am reglementat situatia masinilor care au fost cumparate inainte de 15 decembrie 2008, care au posibilitatea sa fie inmatriculate pe baza legii vechi" a declarat premierul Emil Boc, care a adaugat ca este vorba depre o "taxa decenta".

Ca sa reduca valoarea taxei, autoritatile sunt nevoite sa modifice, din nou, formula de calcul. Guvernul a trimis deja o scrisoare la Bruxelles, prin care cere acceptul pentru instituirea noilor valori ale taxei.

Persoanele care si-au cumparat masini inainte de 15 decembrie 2008 au la dispozitie 90 de zile pentru a depune dosarul la autoritatile fiscale competente si a-si inmatricula autovehiculele la cuantumul taxei din iulie 2008. Cei care au apucat sa isi inmatriculeze masinile cumparate inainte de decembrie 2008, si au platit taxa triplata vor primi diferenta in termen de 45 de zile.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri