Premierul roman, Calin Popescu-Tariceanu, a avertizat Uniunea Europeana ca pune in pericol baza industriala a Europei printr-o protectie exagerata a mediului, informeaza AP, citand ziarul german Handelsblatt.
’Vad un risc in faptul ca Uniunea Europeana ridica prea mult stacheta pentru normele sale de protectie a mediului’, a afirmat Tariceanu intr-un interviu acordat editiei de luni a ziarului german Handelsblatt. El a argumentat prin faptul ca cei care vor trebui sa plateasca sunt consumatorii, iar aceasta politica va ruina competitivitatea internationala a statelor europene, deoarece companiile industriale isi vor transfera productia ’acolo unde conditiile impuse sunt mai laxe’.
O astfel de politica nu slujeste protectiei mediului, ci conduce la pierderi masive de locuri de munca, a apreciat premierul roman. Fara o productie industriala proprie puternica, Europa risca sa piarda potentialul sau ca zona financiara, a cercetarii si a dezvoltarii, a adaugat el.