Consiliul primariei din Amsterdam a votat in favoarea unei legi pentru interzicerea autovehiculelor poaluante ca SUV-urile in centrul orasului vechi, informeaza Earth Times.
Partidele din opozitie au criticat dur noua lege spunand ca este „un plan antisocial pentru masini, in loc de unul care ar imbunatati calitatea aerului in Amsterdam”.
In cateva parti ale centrului orasului calitatea aerului este sub nivelurile acceptabile, iar politicienii locali cauta noi cai pentru reducerea traficului.
Prin interzicerea masinilor poluante in centrul orasului, calitatea aerului se va imbunatati considerabil in urmatorii doi ani, spun consilierii primariei.
Ministrul Infrastructurii si Traficului, Camiel Eurlings, a aratat ca el favorizeaza o initiativa la nivel national pentru imbunatatirea calitatii aerului si nu sustine ideea ca orasele sa aiba propriile politici in acest sens.
Cu putin timp in urma, orasul Leiden a interzis tranzitarea centrului orasului de catre SUV-uri.