Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică Strategia Națională de Promovare a Produselor Agroalimentare Românești 2025-2029, un document care promite să sprijine fermierii locali, să reducă deficitul comercial și să crească vizibilitatea produselor românești pe piețele externe.
Totuși, la o analiză detaliată, strategia suferă de lipsa unor obiective clare, o finanțare insuficient definită și, mai ales, de ignorarea aproape completă a agriculturii ecologice, un sector esențial pentru viitorul agriculturii europene.
În timp ce Uniunea Europeană își propune ca 25% din suprafața agricolă să fie certificată ecologic până în 2030, România se află la doar 5,55% în 2023, iar această strategie nu conține niciun plan concret pentru a remedia această problemă (G4Food.ro).
Strategia acordă o atenție disproporționată organizării de târguri, întâlniri și sondaje, în detrimentul unor măsuri concrete pentru sprijinirea fermierilor și a industriei agroalimentare. Documentul abundă în inițiative vagi precum evenimente promoționale, campanii de informare, chestionare pentru consumatori și crearea unor registre de piață, fără să stabilească un mecanism clar pentru evaluarea impactului acestora asupra producției și competitivității produselor românești.
Organizarea de târguri internaționale sau participarea la misiuni economice este prezentată ca o soluție majoră pentru promovarea produselor agroalimentare, dar nu sunt indicate criterii precise pentru selecția produselor promovate, beneficiile estimate pentru producători sau modul în care aceste evenimente vor duce la creșterea exporturilor.
În plus, sondajele de opinie și studiile de consum sunt menționate ca instrumente cheie, dar fără o strategie clară privind utilizarea rezultatelor pentru ajustarea politicilor agricole. Această abordare excesiv birocratică demonstrează o lipsă de viziune practică și riscă să transforme strategia într-un exercițiu administrativ, fără rezultate concrete pentru producători și pentru economia națională.
I. Un diagnostic incomplet al sectorului agroalimentar
Strategia pornește de la premisa că România are un potențial agricol ridicat, dar insuficient valorificat. Documentul menționează deficitul comercial de 4,6 miliarde euro și faptul că România exportă mai multe materii prime decât produse procesate, însă nu analizează în profunzime cauzele acestui dezechilibru.
Problema majoră este că lipsesc complet referințele la agricultura ecologică, deși acest sector este crucial pentru competitivitatea agroalimentară a României pe termen lung.
În timp ce Austria are 27% din suprafața agricolă certificată ecologic, iar Estonia și Suedia depășesc 20%, România abia a trecut de pragul de 5,55% în 2023 (Economedia.ro).
Dacă acest trend continuă, România riscă să fie scoasă din competiția europeană pe segmentul produselor agroalimentare de calitate.
Strategia ignoră complet faptul că agricultura ecologică este unul dintre cele mai dinamice sectoare ale agriculturii europene, cu o creștere susținută a cererii și cu numeroase fonduri disponibile la nivel european.
De asemenea, strategia nu explică de ce România nu reușește să acceseze aceste fonduri pentru a sprijini fermierii care vor să facă tranziția spre un sistem de producție sustenabil (Curtea de Conturi Europeană).
II. Obiectivele strategiei sunt vagi și lipsite de direcție
Strategia își propune să crească valoarea adăugată a produselor românești, să le facă mai vizibile pe piața internațională și să sprijine dezvoltarea fermierilor locali. Totuși, aceste obiective nu sunt susținute de măsuri clare și nici de indicatori de performanță care să permită o evaluare reală a progresului.
Un exemplu concret este lipsa oricărui obiectiv legat de creșterea suprafeței cultivate ecologic sau de sprijinirea fermierilor care doresc să obțină certificare bio.
Dacă UE își propune ca 25% din suprafața agricolă să fie ecologică până în 2030, de ce România nu are nicio țintă similară în această strategie? Aceasta este o dovadă clară că documentul nu este gândit în concordanță cu politicile europene și cu viitorul agriculturii.
III. Măsuri insuficiente și un sprijin financiar incert
Documentul propune crearea unui Registru de piață pentru evidența producătorilor și participarea la târguri internaționale, dar aceste măsuri sunt departe de a fi suficiente pentru a asigura dezvoltarea reală a sectorului agroalimentar.
Strategia menționează că va facilita accesul la fonduri europene și naționale, dar nu oferă detalii despre sumele alocate, mecanismele de distribuție sau prioritățile de finanțare. În lipsa unor cifre clare, rămâne neclar cum va fi sprijinită tranziția spre un model de agricultură mai sustenabil.
Un alt aspect problematic este că strategia nu include măsuri pentru sprijinirea produselor ecologice românești pe piața internă. În Austria și Germania, guvernele au implementat politici prin care instituțiile publice (școli, spitale, cantine) sunt încurajate să cumpere produse bio locale.
În Germania, Programul Național pentru Agricultură Ecologică și Alte Forme de Agricultură Durabilă (BÖLN) promovează utilizarea produselor ecologice în instituțiile publice. De asemenea, diverse landuri germane au inițiative specifice pentru a crește proporția de alimente ecologice în cantinele publice.
În Austria, strategia națională pentru dezvoltare durabilă include măsuri de promovare a produselor bio locale în sectorul public. De exemplu, Programul de Acțiune pentru Agricultura Ecologică (ÖPUL) sprijină fermierii ecologici și încurajează consumul de produse bio locale în instituțiile publice.
România ar putea urma un model similar, dar strategia nu prevede nimic în acest sens.
Strategia nu include achizițiile publice verzi ca mecanism de sprijin pentru producătorii locali și ecologici. Documentul nu face referire la măsuri specifice prin care instituțiile publice, precum școli, spitale sau cantine, să fie încurajate să achiziționeze produse locale sau ecologice.
IV. Agricultura ecologică: marele absent al strategiei
Poate cea mai gravă problemă a acestui document este faptul că ignora complet dezvoltarea agriculturii ecologice, în condițiile în care acest sector este considerat prioritar la nivel european.
În România, suprafața certificată ecologic a crescut ușor în 2023, dar rămâne la doar 5,55% din total, departe de obiectivul de 25% stabilit de Uniunea Europeană.
În plus, există probleme mari în ceea ce privește accesul fermierilor la certificare bio, deoarece procesul este complicat și costisitor. Strategia nu menționează nicio măsură de simplificare a certificării sau de sprijin financiar pentru fermierii care vor să facă tranziția la agricultura ecologică.
Mai mult, România are un deficit semnificativ în ceea ce privește procesarea produselor ecologice. Majoritatea cerealelor ecologice sunt exportate ca materii prime, în loc să fie procesate și vândute ca produse finite cu valoare adăugată mare. Strategia ar fi trebuit să includă măsuri pentru dezvoltarea industriei locale de procesare a produselor ecologice, dar acest subiect este complet ignorat.
V. Blocaje majore în dezvoltarea agriculturii ecologice din România, recunoscute oficial
Guvernul recunoaște în Planul național de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice din România numeroasele probleme care frânează dezvoltarea sectorului. România exportă în principal materii prime ecologice, precum cereale și oleaginoase, în loc să proceseze produse cu valoare adăugată mare.
Doar 17% din vin și 18% din miere sunt certificate ecologic, iar alte sectoare, precum legumele și lactatele, sunt slab reprezentate. Lipsa fabricilor de procesare determină fermierii să-și vândă producția brută în străinătate.
Sprijinul financiar este insuficient. Dacă între 2014-2023 sectorul ecologic a primit 479 milioane de euro, pentru 2023-2027 fondurile scad la 389 milioane de euro, afectând competitivitatea fermierilor.
În plus, cererea internă este redusă, iar consumatorii confundă adesea produsele ecologice cu cele tradiționale. Retailerii oferă o gamă limitată de produse ecologice, iar promovarea acestora este slabă.
Lanțul de aprovizionare este slab dezvoltat, iar marii procesatori evită produsele ecologice din cauza costurilor ridicate. Deși planul menționează achizițiile publice verzi, nu include obligații clare pentru instituțiile publice de a cumpăra produse ecologice. În alte state europene, această măsură sprijină fermierii locali, dar în România nu există un cadru clar de implementare.
Fermierii au acces limitat la formare și consultanță, iar asocierea lor în cooperative este redusă. În plus, lipsa unui control riguros permite folosirea abuzivă a termenilor „BIO” și „ECO”, afectând încrederea consumatorilor.
Concluzii: Strategia eșecului: Cum îngroapă Guvernul agricultura românească
Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025-2029 nu este altceva decât o perdea de fum menită să ascundă lipsa de viziune a Ministerului Agriculturii.
În loc să propună măsuri reale pentru sprijinirea fermierilor, reducerea deficitului comercial și dezvoltarea agriculturii ecologice, Guvernul își irosește timpul și resursele pe târguri, sondaje și campanii fără impact.
Birocrația sufocantă, finanțarea insuficientă și excluderea aproape totală a agriculturii ecologice din planurile de viitor arată un dispreț total față de fermierii români.
În timp ce alte state își susțin producătorii prin achiziții publice verzi și investiții în procesare, România continuă să exporte materii prime ieftine și să importe produse finite scumpe.
Această strategie nu este doar ineficientă, ci profund dăunătoare, condamnând agricultura românească la stagnare și dependență de importuri.
Fără o schimbare radicală de abordare, Ministerul Agriculturii va rămâne un simplu executant al eșecurilor sale repetate, iar fermierii vor continua să plătească prețul acestei incompetențe sistemice.
