Sony premiaza utilizarile eco ale produselor sale

Sony a lansat o competitie in cadrul careia participantii sunt invitati sa gaseasca noi utilizari ecologice ale produselor companiei, informeaza Greenbiz.com.

Competitia se numeste „Open Planet Ideas” si este realizata in parteneriat cu WWF si cu firma de consultanta in design IDEO. Scopul ei este premierea celei mai bune idei de reutilizare sau reconfigurare a unui produs Sony astfel incat acesta sa contribuie la combaterea schimbarilor climatice.

In prima faza, designerii, studentii si celelalte persoane interesate vor fi invitati sa sugereze probleme de mediu care ar putea fi rezolvate total sau partial folosind in moduri mai inventive tehnologiile existente.

Dax Lovegrove, reprezentantul WWF, a declarat ca juriul cauta idei pentru domeniile cu emisii mari de dioxid de carbon, cum ar fi productia alimentara si transporturile. La randul sau, Adrian Northover-Smith, director de comunicare al Sony, a declarat ca firma pe care o reprezinta nu cauta idei de produse noi, ci moduri in care tehnologiile deja existente pot fi utilizate ecologic.

Castigatorul va fi anuntat in cursul acestui an si va lucra cu o echipa Sony pentru construirea prototipului pe care l-a propus si pentru a demonstra cum poate fi aplicata ideea sa.

Participantii se pot inscrie in competitie intrand pe site-ul Open Planet Ideas. Competitia a inceput pe 1 septembrie, iar doritorii au la dispozitie patru saptamani pentru a propune ideile online.
 

spot_img

Ultimele știri