Soferii romani au contribuit cu 1,8% la PIB prin taxa de poluare

Veniturile Romaniei din taxa de poluare au fost de 1,8% din PIB, respectiv 6,3% din totalul taxelor, potrivit conform raportului „Tendintele taxarii in Uniunea Europeana, editia 2010”, realizat pe baza datelor din anul 2008. In ceea ce priveste veniturile din taxe pe carburantii de transport, Romania se situa pe pozitia 23 in UE, cu 1,1% din PIB. Datele au fost publicate de Ministerul mediului in Expunerea de motive a unei hotarari de Guvern privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. 

Potrivit documentului, fondurile provenite din colectarea taxei pe poluare constituie peste 80% din sursa de venit a Administratiei Fondului pentru Mediu, care finanteaza programe si proiecte de mediu precum ”Rabla”, „Casa Verde”, construirea de statii de epurare si de incineratoare de deseuri, realizarea de centre de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice.

Pe langa atingerea unor obiective de mediu, taxa pe poluare incurajeaza achizitia de autoturisme electrice, hibride si dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante, pentru aceste categorii taxa fiind zero.

Sprijin pentru atingerea tintei de reducere a emisiilor

Proiectul de hotarare adapteaza cadrul legal existent pentru implementarea unor modificari legislative. Potrivit documentului, aceste modificari au fost realizate pe de-o parte pe fondul scaderii calitatii factorilor de mediu din marile orase ale Romaniei si, pe de alta parte, pe fondul intrarii in vigoare a anumitor prevederi din legislatia comunitara referitoare la emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv Regulamentul CE nr. 715/2007. 

Principalele schimbari preconizate sunt: introducerea noii norme de poluare Euro VI, actualizarea indicilor de calcul ai reducerii suplimentare (in functie de vechime, stare generala, nivel de dotare si rulaj) in vederea limitarii accesului in parcul national auto a autoturismelor vechi si extrem de poluante (in general cele de peste 10 ani, care sunt vizate a fi scoase din parcul auto prin programul de innoire a acestuia).

In plus, legea introduce o cerinta suplimentara privind dovada dobandirii autovehiculului, precum si o obligatia platii taxei de poluare la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei.

Se vizeaza, de asemenea, respectarea obligatiilor Romaniei privind atingerea tintelor nationale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, asa cum acestea decurg din Pachetul legislativ Energie – Schimbari climatice.

La data de 1 ianuarie 2011 a intrat in vigoare Norma Euro 5 pentru inmatricularea, vanzarea si introducerea in circulatie a vehiculelor noi, conform Regulamentului CE nr. 715/2007 privind omologarea autovehiculelor in functie de cantitatea de emisii provenind de la vehiculele pentru pasageri si de la vehiculele usoare comerciale (Euro 5 si Euro 6).

Raluca Petrescu

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri