Grupul german Siemens are de gand sa renunte la activitatile din domeniul energiei solare, acesta fiind primul dintre efectele planului sau de restructurare globala ale carui detalii vor fi dezvaluite pe 8 noiembrie a.c.
Compania este deja in negocieri pentru vanzarea afacerilor sale in fotovoltaic si se va reorienta spre eolian si sisteme hidraulice. Exista deja cumparatori interesati, energia solara fiind un sector care a generat, in 2011, o cifra de afaceri de cateva sute de milioane de euro.
“Compania este, in acest moment, in discutii cu eventualii cumparatori. (…) In contextul actual al schimbarilor la nivel global si al unei scaderi a preturilor pe piata fotovoltaicelor, asteptarile Grupului, in domeniul energiei solare, nu au fost implinite ”, se arata intr-un comunicat al Grupului Siemens.
Compania nu va renunta insa definitiv la aceasta piata, continuand sa vanda generatoare si turbine cu abur.
Siemens nu este singura companie care intampina dificultati in domeniul fotovoltaic, mai ales in Germania. Mai multe uzine si-au inchis portile, deoarece nu au mai facut fata concurentei venite din China, iar fabricantul de celule fotovoltaice, Q-Cells, a fost cumparat de coreenii de la Hanwha la sfarsitul lunii august.
Cu o activitate de peste 100 de ani in tara noastra, Siemens este cea mai mare companie din Romania care detine solutii inovatoare complete in urmatoarele segmente de activitate: energie, sanatate, industrie, infrastructure & cities.