Senatorul UDMR Eckstein Kovacs: Gabriel Resources nu va avea sanse in justitie

Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter spune ca anul acesta Mos Nicolae i-a adus o veste buna cand a auzit ca firma Gabriel Resources a decis sa-si restranga activitatea la Rosia Montana, ceea ce inseamna, in opinia parlamentarului, ca cei din conducerea companiei au inteles ca romanii nu agreeaza ideea acestei investitii.

"Cei de la Gabriel au anuntat ca se vor adresa instantelor de judecata, ceea ce mi se pare firesc si legal, dar ca avocat si jurist cred ca nu vor avea sorti de izbanda nici daca se duc in instanta in Romania, nici daca merg in alta parte", a declarat Eckstein joi intr-o conferinta de presa.

Eckstein, care este si presedintele Comisiei juridice a Senatului, a spus ca toate avizele si aprobarile administrative necesare pentru demararea proiectului minier de la Rosia Montana trebuie sa respecte legislatia in vigoare la momentul prezent, ori cele detinute de Gabriel Resources sunt din anii 1998.
Senatorul UDMR a initiat alaturi de colegul sau de la PRM Gheorghe Funar un proiect de modificare a legii minelor in sensul interzicerii folosirii cianurilor in activitatea de minerit.

Eckstein a mai spus ca Gabriel Resources nu obtine acordului de mediu si planul urbanistic si din cauza ca s-a grabit sa demareze acest proiect investind bani in cumpararea de imobile si terenuri.

spot_img

Ultimele știri