Elefantii din Zimbabwe sunt impuscati si mancati din cauza crizei economice prin care trece tara, informeaza Daily Telegraph.
Aproximativ 2.000 de elefanti au fost omorati anul acesta in Parcul National Hwange din nord-vestul Zimbabwe, potrivit Zimbabwe Conservation Task Force (ZCTF), care mai informeaza ca departamentul pentru parcurile nationale a autorizat uciderea a inca 1.000 de elefanti pana la sfarsitul acestui an.
Directorul ZCTF, Johnny Rodrigues, a spus ca informatiile au fost oferite de fosti angajati ai parcului national, iar uciderea elefantilor s-a efectuat printr-o combinatie de vanatoare, braconaj si selectionare, ce acopera de fapt comertul ilegal de fildes.
"Actualii angajati ai parcului pot impusca elefantii in loc de salariu. Asta este singura lor modalitate de a trai ", a spus Johnny Rodrigues. "Acesti oameni vand carnea de elefant localnicilor pentru cativa dolari si este dureros faptul ca animalele salbatice platesc pretul cel mai mare al crizei economice", a adugat Rodrigues.
Zimbabwe are cea mai mare populatie de elefanti din Africa, estimata de diverse organizatii internationale la 100.000 de exemplare, desi Rodrigues vorbeste despre existenta a 45.000. Un purtator de cuvant de la Traffic International, o organizatie anti-trafic ilegal de animale salbatice, a declarat ca numarul elefantilor din Zimbabwe este stabil, si chiar usor in crestere.