Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Romanii doresc interzicerea cianurilor, in presa de azi

Adevarul: Romanii sunt impotriva cianurilor

Gianina Corondan este membru in Coalitia „Romania fara cianuri” si militeaza pentru votarea legii privind interzicerea folosirii substantei toxice in minerit
Peste 60% din cei chestionati se opun si un sfert nu stiu despre ce e vorba in legea aflata in dezbatere

Opiniile exprimate arata ca doua treimi dintre cei chestionati sunt impotriva utilizarii cianurilor in minerit. Ei doresc o lege care sa le interzica.Coalitia „Romania fara cianuri" a comandat un sondaj de opinie la nivel national pentru a afla daca cetatenii romani sustin o lege ce interzice folosirea cianurilor in exploatarile miniere.

Un sfert nu au stiut despre ce este vorba

Sondajul IMAS, realizat in aprilie 2008, demonstreaza ca 66 la suta dintre romanii chestionati sunt pentru interzicerea cianurilor. Numai 8 la suta s-au pronuntat impotriva.

La intrebarea daca cetatenii Romaniei vor ca politicienii sa voteze proiectul de lege impotriva utilizarii substantei periculoase in minerit, 67 la suta dintre intervievati au raspuns „da" si numai 8 la suta s-au declarat impotriva.Aproximativ un sfert dintre respondenti (26 la suta) nu au stiut insa ce sa raspunda pentru ca nu cunosteau datele problemei.

„Aceasta este o cifra foarte mare. Faptul ca oamenii nu stiu despre ce este vorba este, in parte, vina politicienilor care nu au stiut sa aduca la cunostinta populatiei pericolul pentru mediu si pentru sanatatea oamenilor pe care le reprezinta folosirea cianurilor", a spus Mircea Ciopraga, deputat, membru in Comisia pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor.

Coalitia impotriva cianurilor

Rezultatele sondajului au fost prezentate simultan la Bucuresti, Cluj si Miercurea Ciuc. Mircea Ciopraga a enumerat cateva persoane care, in cadrul ultimei sedinte, au adus amendamente la legea minelor. Schimbarile pe care le-au propus sunt favorabile folosirii cianurilor in exploatarile aurifere.

Dintre acestia faceau parte, printre altii, si Anca Boagiu, Iulian Iancu, Ioan Bivolar si Claudiu Pop. „Am o rugaminte: ambasadoarea Canadei la Bucuresti, Marta Moszczenska, precum si cei care sunt pentru folosirea cianurilor, sa se mute cu copiii undeva in aval de baraj", a spus Florin Chilian, cel care s-a alaturat anul trecut Coalitiei „Romania fara cianuri".

Impotriva substantei toxice

Proiectul de lege privind interzicerea utilizarii cianurilor in minerit a fost propus de senatorii Gheorghe Funar si Peter Eckstein Kovacs.Proiectul este acum blocat la Comisia de industrii si servicii a Camerei Deputatilor.Cianura este o substanta extrem de toxica si de periculoasa pentru mediu si pentru sanatatea oamenilor.

Pentru mai multe informatii vizitatiAdevarul

Jurnalul National: 67% din romani nu vor folosirea cianurilor in minerit

Datele unui sondaj realizat de IMAS la cererea Coalitiei "Romania fara cianuri" releva ca 67% dintre cetatenii romani vor ca deputatii sa interzica folosirea cianurilor in minerit si sa voteze in favoarea proiectului de lege initiat de senatorii Eckstein Kovacs Peter si Gheorghe Funar.

Potrivit sondajului de opinie dat publicitatii, joi, intr-o conferinta de presa, de reprezentantii Coalitiei "Romania fara cianuri", 66% dintre subiectii chestionati se declara pentru interzicerea cianurilor in minerit, in timp ce 67% au raspuns ca doresc ca politicienii sa voteze "da" pentru proiectul de lege impotriva folosirii cianurilor. Numai 8% dintre respondenti au spus ca sint impotriva proiectului, iar 25% nu au stiut sa raspunda. Sondajul IMAS a fost realizat in perioada 6-17 aprilie 2008 pe un esantion reprezentativ la nivel national de 1.249 de persoane. Marja de eroare este de plus/minus 2,8%.

"Parlamentarii trebuie sa exprime vointa celor care i-au trimis in Parlament, asa cum rezulta din sondajul de opinie", a declarat, in aceeasi conferinta de presa, senatorul Eckstein Kovacs Peter, unul dintre initiatorii proiectului de interzicere a folosirii cianurilor in minerit. El a spus ca este nevoie de un lobby puternic pentru a explica celor 25% dintre romani ce nu au avut o opinie fata de aceasta problema care sint riscurile folosirii acestei tehnologii.

"Sper ca votul final din Camera Deputatilor la aceasta lege sa se dea in actuala sesiune sau cel tarziu in cea din toamna", a subliniat Eckstein. Senatorul UDMR a criticat pozitia parlamentarilor PSD si PDL care au sustinut in Comisia de Industrii a Camerei Deputatilor un punct de vedere contrar proiectului de lege, astfel incit proiectul a ramas in dezbaterea acestei comisii.

ANUNTURI NECONCRETIZATE

"PSD a avut in Senat o pozitie favorabila acestei initiative de interzicere a cianurilor in minerit, dar la Camera Deputatilor si in Comisia de Industrii au fost clar impotriva. Si PDL a anuntat public ca sustine proiectul, dar deputatii democrat-liberali au votat impotriva in Comisia de Industrii. E de neinteles asa ceva”, a mai spus Eckstein.

Deputatul PNL Mircea Pusca a propus, in aceeasi conferinta de presa, modificarea Legii Referendumului, astfel incit sa se permita un referendum regional, iar populatia sa se poata pronunta pentru sau impotriva unor proiecte cum ar fi construirea de centrale nucleare, combinate chimice sau exploatari miniere care folosesc tehnologii periculoase. Coalitia "Romania fara cianuri" a fost infiintata in urma cu un an si reuneste mai multe ONG-uri de mediu.

Senatorii Gheorghe Funar (PRM) si Peter Eckstein Kovacs (UDMR) au initiat, anul trecut, o propunere legislativa pentru completarea Art. 4 din Legea Minelor nr. 85/2003, privind interzicerea folosirii cianurilor in minerit in Romania. Aceasta propunere legislativa a fost retrimisa de deputati, la jumatatea lunii aprilie a acestui an, Comisiei de industrii, reprezentantii mai multor partide sustinind ca textul initiat fusese modificat de aceasta comisie.

Pentru mai multe informatii vizitati Jurnalul National

Ziua de Cluj: Romani impotriva cianurii

8 66% dintre romani sunt de parere ca folosirea cianurii in minerit ar trebui interzisa printr-un proiect de lege. Aceasta este concluzia unui sondaj prezentat la Cluj de coalitia „Romania fara cianuri”, efectuat telefonic de Institutul de Marketing si Sondaje, pe un esantion de 1.249 de repondenti si cu o marja de eroare de 2,8%.

Romanii au fost intrebati daca sunt de acord cu interzicerea cianuratiei in procesul de minerit printr-o lege votata de Parlamentul Romaniei. Rezultatul de 66% in favoarea unei initiative legislative de acest gen a fost, spun reprezentanti ai mai multor organizatii neguvernamentale de mediu unite sub umbrela coalitiei „Romania fara cianuri”, o confirmare a faptului ca opinia publica dezavueaza proiectele de genul celui de la Rosia Montana (judetul Alba), unde compania canadiana Gold Corporation intentioneaza sa infiinteze o exploatare la suprafata prin folosirea de cianuri.

Pentru mai multe informatii vizitati Ziua de Cluj

spot_img

Ultimele știri