Romanii au consumat cu 4,7% mai multa energie in 2010

Consumul de electricitate a crescut anul trecut cu 4,7% comparativ cu 2009, potrivit estimarilor Transelectrica, iar pentru acest an este asteptat un avas de cel putin 1%, a declarat pentru Mediafax directorul general adjunct al companiei, Octavian Lohan.

”Cresterea consumului a fost in 2010 de circa 4,7%, dar acest procent reprezinta o estimare bazata pe datele Transelectrica, si nu pe cifrele avansate de producatori”, a afirmat Lohan.

El a adaugat ca dupa primirea datelor de la producatori, procentajul de crestere ar putea fi diferit fata de estimarea Transelectrica, insa nu foarte mult.

Consumul de energie electrica a scazut in 2009 cu 8,2%, la 48,672 miliarde KWh, influentat de criza economica din cauza careia o serie de companii din industrii mari consumatoare au fost inchise sau si-au redus activitatea.

Pentru 2011 si 2012, Transelectrica estimeaza un avans al consumului de electricitate de cel putin 1%, respectiv 2%. ”Cresterea de 1% prognozata pentru 2011 este una logica si normala”, a mai spus Lohan.

Compania Transelectrica este controlata de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

 

spot_img

Ultimele știri