Romania va avea prima minicentrala nucleara de cartier

O centrala nucleara mai mica decat o magazie pentru unelte de gradina, dar capabila sa asigure energia pentru 20.000 de locuinte, va fi de vanzare peste cinci ani, iar Romania ar fi prima tara in care va fi instalata, informeaza Realitatea TV. Centrala a fost conceputa de oamenii de stiinta de la Los Alamos, laboratoarele guvernamentale americane care au dezvoltat si prima bomba atomica.

Reactoarele in miniatura vor fi sigilate din fabricatie, contin material ce nu poate fi folosit in dezvoltarea armelor, nu au piese detasabile si vor fi aproape imposibil de furat pentru ca vor fi incastrate in beton si ingropate sub pamant. O astfel de centrala va costa aproape 25 de milioane de dolari, iar reactoarele trebuie realimentate doar o data la 7-10 ani.

Guvernul american a acordat licenta pentru aceasta tehnologie firmei Hyperion, o companie cu sediul in New Mexico. Directorul ei executiv, John Deal, spune ca deja a primit primele comenzi ferme si va incepe productia in masa in decurs de cinci ani.

Hyperion planuieste sa deschida trei uzine pentru a produce 4.000 de centrale intre 2013 si 2023.
Primele comenzi ferme au venit de la TES, o companie ceha din domeniul infrastructurii specializata in hidrocentrale si centrale electrice.

Pentru ca reactorul este proiectat pe baza unui design de acum 50 de ani care s-a dovedit a fi sigur atunci cand a fost utilizat de studenti, probabil ca nu vor fi prea multe tari care sa aiba obiectii in privinta acestor centrale pe teritoriul lor. Deal da asigurari ca "nu s-ar putea petrece niciodata vreun eveniment de tip Cernobil, pentru ca nu sunt piese detasabile".

Toshiba a testat si ea microreactoare de 200 de kilowati, care masurau sase metri pe doi. Destinate sa aprovizioneze energetic un numar mai mic de case pentru a perioada mai mare de timp, aceste microreactoare pot alimenta o singura cladire timp de pana la 40 de ani.

spot_img

Ultimele știri