Romania participa in premiera la Congresul European de Speologie din 2008

Pentru prima data, Romania este invitata si va participa in anul 2008, la Vercors, in Franta, la Congresul European de Speologie. Ca apreciere a valorii speologiei romanesti, pentru congres s-a oferit Romaniei unul din cele doua posturi de vicepresedinti ai federatiei europene.

"Pana anul acesta, a fost un singur post de vicepresedinte, iar din anul 2007 s-a mai creat un post de vicepresedinte care a fost oferit Romaniei ca o recunoastere a activitatii speologice din tara noastra", a declarat presedintele Federatiei Romane de Speologie, Viorel Lascu, dupa incheierea Congresului national de speologie. A 35-a editie a congresului s-a desfasurat in intervalul 26-30 septembrie, la Ghetarul Scarisoara.

Congresul a coincis cu aniversarea a 150 de ani de turism organizat in Pestera Scarisoara, ocazie cu care au avut loc Zilele Ghetarului si un targ de turism in comuna Garda. Printre cei peste 200 de speologi din tara si oaspeti de peste granita, s-a numarat si o delegatie franceza reprezentand Parcul Natural Regional Vercors, a carui administratie este infratita cu Parcul Natural Apuseni.

Programul vizitei francezilor a cuprins vizite la nivel guvernamental, temele abordate fiind, in principal, de lobby din partea Parcului Vercors pentru sustinerea Parcului Apuseni. Oaspetii francezi au mai participat la o intalnire cu primarii din zona Muntilor Padurea Craiului – Beius, Remetea Cabesti, Rosia. Acestia si-au exprimat intentia de a construi in zona un "parc natural regional", cu statut similar celui din Vercors, care permite dezvoltarea economica, bazat pe patrimoniu natural.

Foto: barbados.gov.bb

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri