In cazul in care vor castiga majoritatea in Camera Reprezentantilor la alegerile din aceasta saptamana, republicanii vor ataca la foc continuu politicile de mediu ale administratiei Obama, potrivit unu plan secret al Partidului Republican dezvaluit de ”Los Angeles Times”.
Alaturi de politicile de mediu ale Casei Albe vor fi luati in colimator si oamenii de stiinta care sustin legatura cauzala dintre poluarea aerului si schimbarile climatice, republicanii urmand sa ii acuze ca ca ar manipula datele stiintifice. Planul republicanilor e concentrat in special impotriva eforturilor administratiei Obama de a spori autoritatea Agentiei de Protectie a Mediului (EPA) de reglementare a emisiilor rezultate in urma arderii combustibililor fosili.
Potrivit unei surse din interiorul Partidului Republican, citate de ”Los Angeles Times”, prima vizata de acest atac va fi EPA, care va fi portretizata ca o agentie care abuzeaza de autoritatea sa, punand in pericol stabilitatea economiei americane prin standarde si cerinte inutile. Republicanii se vor mai concentra asupra dovezilor stiintifice privind fenomenul schimbarilor climatice, dar si asupra eforturilor administratiei Obama de a trece prin Congres pachetul de masuri de combatere si adaptare la schimbarile climatice.
Chiar daca vor castiga majoritatea in Camera Reprezentantilor si in Senat, republicanii vor avea dificultati in a-si promova agenda, comenteaza ziarul american. Democratii ar avea inca puterea de a le bloca masurile, iar, in cel mai rau caz, presedintele Obama poate uza de dreptul sau de veto.
Planul republicanilor ar putea pune insa in defensiva EPA si politicile de mediu ale administratiei si ar putea crea o presiune politica care va amana adoptarea de masuri concrete anti-schimbari climatice pana la alegerile prezidentiale din 2012.
Potrivit analistului ameircan Kate Gordon, de la Center for American Progress, un aflux mare de scrisori, citatii in justitie si audieri in Congres se va putea dovedi o ”piedica incredibila” pentru capacitatea EPA de a-si desfasura activitatea si de a promulga noi reglementari.
FOTO: Lisa Jackson, directorul EPA (Associated Press)