Sursele de energie regenerabila au produs anul trecut 62% din noua capacitate instalata in Europa, crescand de la 57% in 2008, arata un raport al Comisiei Europene.
Pentru al doilea an consecutiv, energia eoliana a produs cea mai mare parte din capacitatea electrica noua: 10,2 GW din cei 27,5 GW instalati, reprezentand 38% din total. In termeni absoluti, energiile regenerabile au reprezentat 19,9% din consumul energetic al Europei de anul trecut.
La aceste cifre au contribuit cel mai mult energia hidro (11,6%), apoi cea eoliana (11,6%), biomasa (3,5%) si energia solara (0,4%).
Daca ritmul actual de crestere va fi mentinut, in 2020 peste 1.400 de TWh de electricitate ar putea fi generati din energie regenerabila. Aceste capacitati ar acoperi 35-40% din consumul total in Europa, in functie de succesul politicilor comunitare pentru eficienta energetica. De asemenea, ar contribui la atingerea tintei de 20% in ce priveste ponderea energiilor regenerabile in totalul consumului.
Cu toate acestea, raportul atrage atentia ca mai exista probleme care trebuie rezolvate pentru a atinge tintele. Rintre ele se numara asigurarea accesului echitabil la retelele energetice si adaptarea sistemelor de electricitate actuale la energiile regenerabile.