Rata scăzută de colectare în Moldova, avansul României în reducerea emisiilor de carbon, sprijinul pentru orașele care vor neutralitate climatică, noi taxe pentru vehiculele electrice chinezești, sosirea primului tren electric Alstom în decembrie, apelul Ordinului Arhitecților din România pentru regenerarea industrială la Brașov și măsuri împotriva pungilor de plastic de unică folosință în Sibiu – iată principalele teme de interes astăzi.
- Zonele rurale și regiunea Moldovei sunt zonele în care rata de colectare este cea mai mică din țară din cauza numărului mic de centre de colectare sau chiar lipsa acestora. În timp ce în capitală sunt returnate, în medie, 16 kilograme de ambalaje pe cap de locuitor, în zona Moldovei sunt numai 5 kilograme, transmite Știrile Protv.
- Conform ambasadoarei Statelor Unite ale Americii în România, țara noastră a devenit un lider în Europa în ceea ce privește reducerea dependenței de energie cu emisii de carbon, de la aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta a mai declarat că România beneficiază de resurse energetice bogate, inclusiv în Marea Neagră, iar resursele offshore de gaze naturale şi energie eoliană vor contribui la transformarea României într-un hub regional de energie, un pilon de securitate energetică în regiune, anunță Agerpres.
- Zece orașe din România vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi vor fi finanţate pentru a implementa acţiuni care să le ajute în tranziţia verde. Cele 10 oraşe au fost alese de către un juriu internaţional format din specialişti în urbanism şi dezvoltare urbană, în cadrul competiţiei M100 desfăşurată în perioada iunie-septembrie 2024. Vezi care sunt cele zece orașe în articolul de la Economica.net.
- Comisia Europeană va impune de joi, 31 octombrie, taxe vamale pentru vehiculele electrice importate din China. Tarifele vamale de până la 35,3% ale UE impuse producătorilor chinezi de vehicule electrice pe baterii (BEV) se vor adăuga în plus la tarifele vamale standard de 10% aplicate de UE la maşinile importate și vor fi aplicate timp de 5 ani, scrie Digi24.
- Primul tren electric din cele 37 de unități achiziționate de statul român de la compania franceză Alstom este programat să intre în circulație în decembrie, a anunțat Gabriel Stanciu, director general Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova. Mai multe pe subiect în articolul de la Puterea.ro.
- Ordinul Arhitecților din România (OAR) a trimis o scrisoare deschisă primarului Brașovului, George Scripcaru, în care îi solicită să examineze cu atenție recomandările incluse în studiul realizat de Banca Mondială în 2019, referitoare la regenerarea Platformei Industriale Rulmentul. De asemenea, OAR propune o întâlnire de lucru pe această temă, pentru a-i furniza primarului toate informațiile necesare în vederea luării unei decizii corecte și conforme cu legislația achizițiilor publice, și i-a transmis un prim set de clarificări, scrie Biz Brașov.
- Deși interzise, cantități mari de pungi de plastic de unică folosință inundă Sibiul doar din piața Cibin. Distribuția acestui tip de pungi a fost interzisă în piețele orașului printr-o hotărâre adoptată de Consiliul local Sibiu în vara anului 2020. Primarul spune că va vorbi cu directorul piețelor pentru a se asigura că este respectată hotărârea din 2020, interzicerea pungilor de plastic fiind chiar propunerea directorului. Detalii suplimentare în articolul de la Turnul Sfatului.
- Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) autorizează la plată în avans, în aceste zile, și subvențiile din zootehnie, pe lângă plățile directe pe hectar. Crescătorii de animale primesc 70% din cuantumul stabilit pentru sprijinul cuplat zootehnic, urmând ca diferența de 30% să intre la plată după data de 1 decembrie 2024. Vezi lista sumelor APIA pentru fiecare animal în articolul de la AgroInfo.
- Conferința Green Report de pe data de 31 octombrie, cu tema „Transport sustenabil în România – utopie sau realitate?” invită la o dezbatere, abordând una dintre cele mai presante întrebări ale zilelor noastre. Această conferință oferă platforma ideală pentru a pune în discuție soluțiile inovatoare, politicile europene și naționale, și provocările actuale cu care ne confruntăm în România și în alte state europene.
#regenerareurbana #transporteco #colectareselectiva #oraseverzi #neutralitateclimatica #greenenergy #cleanenvironment #publicpolicy #circulareconomy #greennews #revistapresei #stiri #radarulverde