"Cadastrul verde” inventariaza toti copacii din Bucuresti

“Cadastrul verde” este un sistem informatic de inregistrare si de evidenta a spatiilor verzi, aflate pe teritoriul intravilan al unei localitati, folosit in numeroase orase din lume.

Si Bucurestiul va intra in posesia acestui tip de "cadastru verde" sau „registru verde” pana la sfarsitul acestei luni, proiect al carui cost se ridica la 9.332.898 lei.

Contractul pentru „Cadastrul Verde al Capitalei” sau „Registrul spatiilor verzi” a fost incheiat de catre Primaria Capitalei, la 30 octombrie 2009, cu societatile SC Theotop SRL, SC Blominfo Geonet SRL, SC Geoter Proiect SRL, SC Cornel&Cornel Topoexim SRL si prevede darea in functiune a sistemului informatic pana la 30 iunie 2011.

„Prin intermediul acestui <cadastru verde> vom putea sa facem monitorizari, sa informam primariile de sector si, nu in ultimul rand, vom putea face o monitorizare activa prin care se vor verifica si, de ce nu, impiedica defrisarile. Este pentru prima data cand toate suprafetele verzi din Capitala au fost inventariate”, a declarat primarul Bucurestiului, Sorin Oprescu.

In “cadastrul verde” se vor regasi date, cum ar fi numarul arborilor si al arbustilor din fiecare campanie de plantari, numarul copacilor taiati, suprafetele verzi reamenajate, masurate in metri patrati sau hectare, cat si indicele de spatiu verde, exprimat in metri patrati pe cap de locuitor.

Toate aceste date pot fi folosite in vederea imbunatatirii aspectului Capitalei si al mediului inconjurator si pot contribui la diminuarea poluarii.

Vor fi create o harta digitala si un site pe Internet, unde cetatenii vor putea sa consulte datele facute publice de autoritati si sa sesizeze aspectele care afecteaza calitatea patrimoniului verde din Bucuresti.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri