O fisura de peste 56 de kilometri care a luat nastere in urma cu cativa ani in desertul din Etiopia are toate sansele sa transforme treptat zona intr-un ocean, au confirmat recent cercetatorii. Falia s-a produs in 2005, in decurs de doar cateva zile, uimindu-i pe oamenii de stiinta, care credeau pana acum ca astfel de fenomene nu pot avea loc chiar atat de rapid, relateaza "LiveScience".
Aceasta fractura neobisnuita se produce deoarece in riftul Etiopiei se intalnesc doua gigantice placi litosferice, africana si arabica, care acum se separa. Desi ritmul separarii este de circa 16 milimetri pe an, astfel incat timpul estimat pentru ca acest proces sa schimbe realmente aspectul Africii este de milioane de ani, dupa cum se vede, presiunile teribile din subsol provoaca deja episoade catastrofale.
Oameni de stiinta au facuta aceasta constatare dupa ce au strans laolalta si au analizat datele seismice din 2005, reconstruind evenimentele care au condus in numai cateva zile la aparitia faliei cu o lungime de 56 de kilometri.