Peste 600 de voluntari ai asociatiei ViitorPlus au plantat 40.000 de puieti, in comuna Dragos Voda din judetul Calarasi. Plantarea a reprezentat finalul campaniei de impaduriri din aceasta primavara, din cadrul proiectului Adopta un Copac.
Campania din aceasta primavara a fost cea de-a cincea a asociatiei, realizata in ultimii doi ani, si cea mai ampla, ajungand astfel la un total de 21 de hectare de teren agricol degradat impadurit. In campaniile anterioare, realizate in primavara si toamna anilor 2008 si 2009 s-au plantat in total 78.800 de puieti, cu ajutorul a peste 1.200 de voluntari, in comuna Valcelele din acelasi judet.
Terenurile au fost alese din cauza faptului ca judetul Calarasi este unul dintre cele mai slab impadurite din tara – 4% fata de 20% cat este minimul recomandat pentru campie.
“Pentru noi, impadurirea este un proces complex, de lunga durata, cu multiple responsabilitati si care necesita resurse importante. O padure trebuie administrata activ, timp de 5-6 ani pentru a aduce puietii la stadiul de masiv cand se pot ingriji si creste siguri”, a declarat Teia Gavrilescu, presedintele ViitorPlus.
Asociatia a ales ca activitate principala plantarea copacilor pentru ca Romania a pierdut in ultimul secol jumatate din suprafata sa de paduri, iar 20% din fondul agricol este degradat.
“Fondurile europene pe sapte ani ar ajunge doar pentru impadurirea a 2% din aceasta suprafata de teren degradat. Din cei sapte ani s-au scurs deja patru si Romania nu a primit niciun euro din aceasta suma, pentru ca Ministerul Agriculturii nu a realizat inca un ghid de aplicare”, adauga Teia Gavrilescu.
Persoanele care vor sa sprijine proiectul si sa adopte un copac pot ajuta asociatia prin donatii, costul adoptarii fiind de 20 de euro. In suma sunt incluse si costurile de intretinere, dar si campaniile de constientizare si informare pe care asociatia le desfasoara.
Cros pentru impaduriri
Asociatia Bucharest Running Club si Asociatia ViitorPlus organizeaza pe 30 mai, in Parcul Herastrau “Crosul Padurii”, iar o parte din taxa de inscriere la cros va fi donata pentru impaduriri. O conditie de inscriere la cros este ca participantii sa aduca trei kilograme de maculatura pentru reciclare, pentru ca o tona de hartie reciclata salveaza de la taiere 15 copaci.
ViitorPlus a identificat cel putin sapte alte localitati asemanatoare, cu peste 200 de hectare de teren agricol degradat, care pot fi impadurite in viitor, iar donatiile private sunt principala sursa de venit.
“Ca sa compensam pierderile de padure din ultimii 10 ani de la nivel global, fiecare locuitor al planetei ar trebui sa planteze anual doi copaci, potrivit statisticilor globale. Noi cerem ajutorul tuturor celor care vor sa se implice intr-un astfel de proiect”, adauga Teia Gavrilescu.
Text de Loredana Pana
Foto: ViitorPlus