Vas cu incarcatura toxica scufundat de mafia italiana

Autoritatile italiene au gasit epava unei ambarcatiuni scufundate de mafie cu 180 containere de deseuri toxice la bord, anunta Reuters. Aceasta este una dintre 30 de astfel de nave despre care se crede ca ar zace in adancuri in largul coastei de sud a Italiei.

Cu ajutorul unui dezertor al mafiei, investigatorii au folosit un dispozitiv subacvatic pentru filmarea epavei care avea o lungime de 110 metri si se afla la o distanta de 28 kilometri de coasta regiunii sud-vestice a Italiei, Calabria.

Ambarcatiunea, despre care oficialii spun ca ar putea chiar sa contina elemente radioactive, este scufundata la o adancime de 500 de metri in marea Tireniana.

“Ar putea exista toxine sau metale grele. Aceasta este o problema pentru intreaga comunitate internationala”, a declarat Silvestro Greco, directorul Agentiei de mediu din Calabria.

Locatia vasului scufundat a fost divulgata de Francesco Fonti, un fost membru al grupului de criminali ‘Ndrangheta din Calabria, care a mai spus ca s-au folosit explozibili pentru scufundarea acestui vas si a altor doua.

Foto: diveholidayisle.com

spot_img

Ultimele știri