Unirea Alba: 6,5 tone de deseuri si 760 de saci cu PET-uri strsnse de pe raurile din judet

Aproape 6.500 de kilograme de deseuri de tot soiul (menajere, vegetale) si peste 760 de saci plin cu PET-uri au fost colectate in numai doua saptamani in cadrul actiunii de igienizare a cursurilor de apa de pe raza judetului, a declarat prefectul Stefan Bardan, pe baza raportului prezentat in sedinta Colegiului Prefectural de catre reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor Alba.

Cele mai mari cantitati de gunoaie au fost adunate de pe malurile raului Aries, in zona Lunca Ariesului – Salciua &A8211; Baia de Aries – Bistra, unde s-au strans 2,5 tone, fie pentru ca in aceasta parte a judetului oamenii sunt mai indisciplinati in privinta depozitarii deseurilor, fie din cauza ca administratia locala a fost mai constiincioasa in derularea acestei operatiuni, iar personalul angajat in salubrizarea albiei raului si-au facut treaba cu responsabilitate. Mari cantitati de deseuri lemnoase, menajere si textile s-au strans insa si din alte zone: raul Aries, pe tronsonul dintre Arieseni – Vadu Motilor &A8211; Campeni – Abrud, raul Aries pe tronsonul Turda – Campia Turzii (CJ), lacul de acumulare de la Mihoiesti – cate 0,5 tone, dar si pe raul Sebes, pe portiunea Sebes – Sugag – Tau (450 kg), raul Ampoi, intre Alba Iulia – Micesti – Barabant (290 kg), paraul Abrud, intre Campeni si Abrud, paraul Sohodol, la Sohodol, raul Tiur, pe portiunea Tiur – Blaj – Veza (cate 250 kg) sau pe raul Mures, intre Cisteiul de Mures – Ocna Mures – Noslac (200 kg).

Aruncarea la intamplare a PET-urilor continua sa fie una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta mediul inconjurator din judet, numai de pe tronsonul Lunca Ariesului &A8211; Salciua &A8211; Baia de Aries – Bistra de pe Valea Sebesului ridicandu-se de pe malurile Ariesului 150 de saci plini cu recipiente din plastic lasate aiurea de turisti sau, mai grav, depozitate cu buna stiinta si rea-vointa de catre localnici. Asa s-au strans 130 de saci cu PET-uri de pe Valea Sebesului, cate 80 de saci cu PET-uri de la barajul de la Mihoiesti sau de pe Aries, intre Arieseni – Vadu Motilor – Campeni si Abrud, 35 de saci la Iara – Valea Ierii (CJ) si peste 25 de saci de pe paraiele Sohodol si Abrud sau de pe raurile Tiur si Mures. Controalele vor continua pentru a vedea daca au fost repectate termenele stabilite pentru remedierea deficientelor constatate la verificarile anterioare, urmand sa se aplice amenzi acolo unde este cazul. Oricum daca merge cineva acum pe malul unei ape curgatoare din judet, cu siguranta va mai gasi mizerii in albii sau pe maluri.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri