Un zgarie-nori din Londra isi va produce 8% din necesarul de electricitate

Cel mai nou zgarie-nori din Londra, cunoscut si ca „the Razor”, va genera suficienta energie, cu ajutorul turbinelor eoliene asezate la ultimul etaj, pentru a acoperi 8% din necesarul cladirii, scrie The Guardian.

Inalta de 148 de metri, constructia de 42 de etaje, denumita oficial turnul Strata, a costat 113 milioane de lire sterline. Ea este o inovatie pentru sectorul de constructii, ce va trebui sa se adapteze noilor regulamente prin care toate cladirile negative trebuie sa aiba o amprenta neutra de carbon pana in 2019.

Saptamana viitoare, lamele, cu un diametru de 9 metri, vor ajunge pe santierul cladirii, iar instalarea lor va incepe in aprilie. Turbinele de 19 kilowati sunt dotate cu cinci lame, pentru a reduce zgomotul, iar vibratiile sunt eliminate cu ajutorul unei baze de cinci tone, dotata cu sisteme de reducere a vibratiilor.

Turbinele vor aduce si un profit de 16.000-17.000 de lire sterline pe an, prin schema guvernamentala de livrare a enrgiei regenerabile in reteaua publica. Directorul companiei de constructie, Brookfield, a explicat ca pentru a genera aceeasi cantitate de energie din surse solare, cladirea ar fi trebuit sa fie acoperita in intregime cu panouri fotovoltaice.

Strata nu este singura cladire ce se alimenteaza cu energie eoliana, generata de turbine proprii. Sediul World Trade Centre din Bahrain este dotat cu astfel de instalatii intre cele doua turnuri ale sale.

Foto: The Guardian

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri