UE extinde etichetarea eco la materialele pentru izolarea locuintelor

Ferestrele, robinetele si materialele pentru izolarea locuintelor vor purta in viitor eticheta eco pentru performanta energetica, potrivit unei directive aprobate de Uniunea Europeana.

Potrivit Reuters, in aproximativ un an, sistemul de etichetare eco valabil in UE se va extinde pentru a cuprinde bunuri din gama aparatelor electrice. Materialele de constructie si alte produse care determina eficienta energetica a unei locuinte vor intra si ele in schema, datorita votului din cadrul UE.

"Directiva ii ajuta pe consumatorii europeni sa faca alegeri constiente care sa aduca beneficii mediului si climei", a declarat ministrul suedez al industriei, Maud Olofsson.

Decizia a fost luata intre reprezentantii Parlamentului European si cei ai statelor membre UE si va primi o forma definitiva in saptamanile ce vor urma. Scopul final al directivei este de a aduce la zero emisiile gospodariilor construite incepand cu 2020.

Cladirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie la nivel european si pentru 36% dintre emisiile de dioxid de carbon. Dupa implementarea directivelor UE privind eficienta energetica, emisiile poluante vor scadea pana la un nivel echivalent cu 70% din tinta fixata prin protocolul de la Kyoto.

spot_img

Ultimele știri