Tribunalul UE a respins cererea Arcelor de anulare a unor prevederi din legislatia emisiilor de CO2

Tribunalul Uniunii Europene a respins o solicitare din 2004 a grupului siderurgic ArcelorMittal de anulare a unor prevederi ale legislatiei UE privind comercializarea de certificate corespunzatoare emisiilor de gaze cu efect de sera, precum si cererea producatorului de otel de a primi despagubiri, informeaza Mediafax.

"Tribunalul respinge actiunea prin care Arcelor contesta validitatea directivei de instituire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de sera. Actiunea in anulare este respinsa ca inadmisibila, iar cererea de despagubiri este respinsa ca neintemeiata", se arata intr-un comunicat al Curtii Europene de Justitie.

Comisia Europeana a stabilit printr-o directiva emisa in 2003 un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de sera in UE, pentru apromova reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Astfel, companiile care detin unitati de productie primesc anual cote de emisii, in conformitate cu planurile de alocare din fiecare stat membru al UE.

Daca o companie reduce poluarea, poate sa vanda certificatele de emisii excedentare, iar daca polueaza peste cota alocata este obligata sa cumpere aceste certificate.

"Arcelor (…) solicita, pe de o parte, anularea anumitor articole din directiva si, pe de alta parte, repararea prejudiciilor suferite ca urmare a adoptarii directivei. Arcelor sustine ca aplicarea acestor dispozitii unor instalatii de producere a fontei brute sau a otelului incalca mai multe principii de drept comunitar, in special dreptul de proprietate, libertatea de desfasurare a unei activitati economice, principiul proportionalitatii, principiul egalitatii de tratament, libertatea de stabilire si principiul protectiei juridice", se arata in comunicat.

Sursa citata mentioneaza ca Directiva CE de comercializare a certificatelor de gaze cu efect de sera "nu priveste Arcelor nici in mod direct si nici in mod individual", iar legislatia comunitara se aplica tuturor companiilor care detin unitati de productie care se incadreaza in prevederile Directivei europene.

"Tribunalul considera ca Arcelor nu a demonstrat ca, prin adoptarea directivei, legiuitorul comunitar a incalcat dreptul de proprietate, libertatea de a desfasura o activitate economica, principiul proportionalitatii, principiul egalitatii de tratament, libertatea de stabilire sau principiul securitatii juridice intr-un mod suficient de grav incat sa angajeze raspunderea extracontractuala a Comunitatii", se mai arata in comunicat.

ArcelorMittal poate ataca decizia Tribunalului la Curtea de Justitie a UE, "numai pentru motive de drept", in termen de doua luni de la comunicarea acesteia.

ArcelorMittal a intrat sub incidenta schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera incepand cu anul 2007. Numarul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera alocat combinatului siderurgic pentru perioada 2008-2012 este de 56.677.866 si a fost stabilit prin HG 60/2008 pentru aprobarea Planului national de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de sera pentru perioadele 2007 si 2008-2012, potrivit unor date oferite de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), la solicitarea Green Report.

Pentru anul 2008 emisiile verificate ale combinatuluiu au fost de 7.586.062 tone de dioxid de carbon, iar pentru anul 2009 informatiile privind emisiile de gaze cu efect de sera verificate sunt disponibile dupa data de 31 martie 2010.

Grupul siderurgic detine in Romania combinatele de la Galati, Iasi, Hunedoara si Roman, operatorul portuar Romportmet Galati si o companie de constructii.

Foto: financiarul.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri