Pretul de inchidere a fost de 215,34 lei/certificat, conform datelor publicate pe site-ul Operatorului Pietei de Energie – OPCOM. In iunie, au fost lansate 19 oferte de cumparare si noua de vanzare. Comparativ cu luna iunie 2008, numarul certificatelor verzi tranzactionate a scazut cu 11,12 la suta. Anul trecut, numarul certificatelor verzi tranzactionate pe PCCV s-a ridicat la 95.593 unitati, preturile variind intre 142,72 lei/certificat si 194,09 lei/certificat.
Incepand cu data de 1 decembrie 2006, a intrat in vigoare Regulamentul de organizare si functionare a Pietei de Certificate Verzi, aprobat prin Ordinul ANRE 22 din 18 octombrie 2006.
Certificatul Verde este un document care atesta o cantitate de 1 MWh de energie electrica produs din surse regenerabile de energie. Producatorii primesc pentru fiecare unitate de energie electrica livrata in retea (1 MWh), un Certificat Verde, care poate fi vandut separat de energia electrica, pe Piata de Certificate Verzi. Pentru indeplinirea obligatiei, furnizorii trebuie sa detina un numar de Certificate Verzi egal cu cota de energie electrica din surse regenerabile de energie impusa.