Telegraful de Prahova: Comisia de negociere a desemnat castigatorul, iar Ploiestiul s-a ales cu un nou operator de salubritate

Comisia de negociere a Primariei Ploiesti a semnat, marti, contractul cu un nou operator de salubritate, care isi va desfasura activitatea in municipiu, incepand de maine. Tot de maine, fostul operator nu va mai avea voie sa ridice gunoiul pe raza administrativ-teritoriala a Ploiestiului.

Enigma legata de cine va fi viitorul operator de salubritate la Ploiesti a fost elucidata. Comisia de negociere a municipalitatii a semnat, marti, contractul de delegare a serviciului de salubritate. Reamintim faptul ca la procedura de negociere s-au prezentat cinci firme, Polaris Holding, Rosal Grup, Veolia Servicii pentru Mediu, Urban Ramnicu Valcea si consortiul format din RER Ecologic Service Bucuresti, REBU SA, RER Ecologic Service Buzau SA si Retim Ecologic Service Timisoara. In final, societatea castigatoare a fost desemnata Rosal Grup, firma fondata de parlamentarul PD-L Silviu Prigoana.

“De la 1 aprilie vom fi pe piata prahoveana, mai exact in Ploiesti. Vom demonstra, asa cum am demonstrat in Bucuresti, ca suntem o firma serioasa si prioritatea noastra e sa deservim cu promtitudine cetatenii orasului Ploiesti. Totodata, ne dorim ca acestia sa fie multumiti de serviciile noastre”, ne-a declarat Valentin Dobre, managerul general al SC Rosal Grup SRL. Stirea a fost confirmata si de primarul municipiului Ploiesti, Andrei Volosevici. “De pe 1 aprilie, prin decizia Comisiei care a negociat, vom avea un nou operator de salubritate. Contractul a fost semnat ieri (n.r. marti), astfel incat grijile noastre fata de ridicarea gunoiului se vor opri aici”, a afirmat edilul municipiului.

Tarife noi

Fata de tariful practicat pana acum, respectiv 4,43lei/persoana/ luna, ploiestenii vor plati cu 1,25 de lei mai putin pentru gunoiul colectat lunar. „Cu data de 1 aprilie, tariful practicat pentru populatie va fi de 3,18 lei/persoana/luna cu TVA, iar la agentii economici, tariful negociat de municipalitate este de 15 lei/mc fara TVA”, a anuntat Catalina Bozianu, viceprimarul municipiului Ploiesti.

Cat priveste anuntul fostului operator de salubritate, potrivit caruia cetatenii si asociatiile de proprietari au obligatia de a returna pubelele, in cazul in care serviciul de salubritate va fi incredintat altei firme, edilul municipiului are o alta opinie.

„Opinia juridica a Primariei este ca aceste pubele apartin, fara niciun fel de discutie, oamenilor, fie ca vorbim de persoane fizice, fie ca vorbim de persoane juridice. Ele au fost achitate prin tarif”, ne-a declarat Volosevici.

Tot ieri, Primaria a dat un comunicat de presa prin care isi exprima dezaprobarea fata de adresa transmisa de fostul operator, prin care aducea la cunostinta faptul ca intentioneaza sa retraga recipientele de precolectare a deseurilor, pe care le au persoanele fizice si asociatiile de proprietari.

„Avand in vedere prevederile art. 7.1.1. din caietul de sarcini, ce constituie anexa nr.3 la contractul de delegare de gestiune a serviciului public de salubritate nr.4764/14.10.2002, prelungit prin actul aditional nr.19/04.10.2007 si actul aditional nr.38/14.10.2009, «operatorul serviciului de salubritate al municipiului Ploiesti are obligatia de a dota gratuit persoanele fizice si asociatiile de proprietari/locatari cu recipiente de precolectare, respectiv europubele de 120 – 140 l, precum si eurocontainere de 1,1 mc», se arata in comunicat.

Totodata se precizeaza ca „tariful de 12.605 lei/persoana/luna (1,26 ron), cu care s-a adjudecat licitatia in anul 2002, cuprinde la pct. 2 din structura de tarif suma de 853 lei (0,0853 ron), suma ce reprezinta investitii de recipiente ce se vor amortiza in termen de 5 ani”.

spot_img

Ultimele știri