Sticla Coca Cola din plante

Compania Coca Cola a inceput sa distribuie pe piata sticle realizate in proportie de pana la 30% din plante, potrivit Treehugger.

Noua sticla a fost denumita PlantBottle, iar eticheta certifica atributele eco. Sticlele au ajuns deja in magazinele din Copenhaga si vor aparea in Canada in decembrie si in San Francisco si Seattle in ianuarie.

Compania intentioneaza sa produca 2 miliarde de sticle eco pana la sfarsitul anului 2010. Acestea sunt realizate printr-un proces in care trestia de zahar si melasa sunt transformate intr-o materie necesara in obtinerea PET-urilor.

Intentia anuntata a companiei este de a folosi plante nealimentare. Sticlele nu folosesc inca material reciclat in proportie de 100% pentru ca acesta nu poate intretine bauturi carbogazoase.

Foto: triplepundit.com

spot_img

Ultimele știri