Speciile protejate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii se afla in atentia conducerii Administratiei, pentru conservarea si monitorizarea uneia dintre acestea, nurca europeana, intocmindu-se deja un proiect, informeaza Agerpres.
Proiectul, conform informatiilor furnizate de guvernatorul Rezervatiei, Grigore Baboianu, ar putea beneficia de finantare prin Programul Operational Sectorial de Mediu, prin proiectul care vizeaza conservarea si monitorizarea specie urmand sa se realizeze si un stationar in Uzlina.
"Nurca americana, cu talie mai mare decat cea a nurcii europene, a fost adusa in Europa pentru blana. A scapat insa din crescatorii si a luat locul nurcii europene. In Spania, Cehia, Bulgaria s-a intamplat la fel, iar de-a lungul timpul s-a constatat ca a disparut, Delta Dunarii constituind singurul si cel mai important areal in care realmente se simte in siguranta", a declarat guvernatorul Rezervatiei, Grigore Baboianu.
Nurca, mustela lutreola, mamifer carnivor semiacvatic, se gaseste in prezent doar in Spania, Franta, Estonia, Rusia, Ucraina si Romania, singurul habitat al sau in Romania fiind Delta Dunarii. Cele mai mari populatii de nurci europene se gasesc in nord-vestul Rusiei, numarul exemplarelor acestei specii diminuandu-se foarte mult la nivel international atat din cauza activitatilor umane, precum desecarea mlastinilor si modificarea cursurilor raurilor si fluviilor, care au dus la extinctia partiala a speciei, cat si din cauza vanatorii pentru blana.
O alta specie pentru care Administratia Rezervatiei va depune un proiect in vederea protejarii si monitorizarii acestei specii este gasca cu gat rosu, proiectul urmand sa beneficieze de finantare tot prin intermediul Programului Operational Sectorial Mediu.
Gasca cu gat rosu este una dintre cele mai rare specii de gaste din lume care in urma cu doi ani a fost declarata periclitata la nivel international, braconajul constituind principala cauza a diminuarii populatiei acestei specii. In Romania, exemplarele acestei specii pot fi observate in perioada octombrie-martie, principalul sit de migratie si iernat a peste un million de pasari din nordul Europei constituindu-l Dobrogea.
In ceea ce priveste eforturile autoritatilor de mediu pentru conservarea unor specii periclitate, de amintit este faptul ca in ultimii doi ani Administratia Rezervatiei in parteneriat cu organizatii ornitologice din Romania si Marea Britanie a derulat un proiect privind monitorizarea pelicanilor creti, una din cele doua specii europene de pelican, cu statut de Monumente ale Naturii in Romania, care pot fi observate in tara.
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii este la nivel european una dintre cele mai importante zone de cuibarit pentru pelicanii creti, specie vulnerabila la nivel global, populatia de aici reprezentand circa 25% din totalul estimat al populatiei cuibaritoare din Europa.