Serban Copot: Romanii, fruntasi la calcularea amprentei de carbon la COP15

Componentul formatiei Animal X, Serban Copot, este ambasadorul Romaniei in cadrul celei mai ample campanii promovate de Comisia Europeana pentru combaterea schimbarilor climatice, „Play to Stop – Europe for Climate”. Prezent la Copenhaga pentru primele zile ale conferintei COP15, evenimentul climatic al deceniului, artistul se poate lauda ca reprezinta tara cu cel mai mare numar de persoane care si-au calculat amprenta de carbon dintre cele 11 tari participante. Proiectul „Play to Stop – Europe for Climate” cuprinde o serie de concerte cu scopul de a-i atrage pe europeni in promovarea eforturilor UE pentru a se ajunge la un acord la Copenhaga. In vara, solistul trupei Animal X a concertat, alaturi de Moby, la Stockholm.

Care este atmosfera primelor zile la Copenhaga?

Toata lumea este entuziasmata, tot orasul este in sarbatoare, peste tot sunt numai machete de case ecologice. Toata Copenhaga sarbatoreste evenimentul acesta. Speram sa aiba un rezultat pe masura.

Ce te-a impresionat?

Modul cum abordeaza problema cei din Copenhaga, danezii. Peste tot, toata lumea abia astepta sa vada ce se intampla. Stirile sunt doar despre Copenhaga din ce-am vazut eu la televizor. E plin de ziaristi si de forte de securitate pentru ca sunt reprezenatii multor state in oras. E agitatie foarte multa. Ma bucur ca sunt aici sa vad care va fi rezultatul.

Te-a dezamagit ceva pana acum?

Pana acum nu, chiar deloc. Este impresionanta atitudinea autoritatilor fata de viata sustenabila si felul in care arata orasul, dar si ce a putut sa faca primaria ca sa puna pe primul loc capitala intre orasele lumii ca atitudine eco.

Care este rolul tau ca ambasador al campaniei “Play to Stop – Europe for Climate”?

Rolul meu a fost sa promovez Romania cat se poate de mult in ideea de lupta impotriva schimbarilor climatice. Aici la Copenhaga avem un eveniment astazi in cadrul campaniei „Play to Stop”, dupa concertul Backstreet Boys (din 7 decembrie, n.r.). S-au vazut rezultatele, am ajuns la peste 19.600 de oameni care si-au calculat amprenta de carbon. Comisia Europeana a fost placut impresionata de aspectul acesta. Suntem pe primul loc ca feedback dintre toate tarile care au participat, iar rolul meu aici se incheie.

Care sunt asteptarile tale de la aceasta conferinta?

Astept sa se semneze un acord intre toate statele lumii, care sa stabileasca foarte clar cum si in ce fel vor afecta schimbarile climatice omenirea si cum vom combate aceste probleme.

Care crezi ca sunt sansele unui acord post-Kyoto?

50%-50% pentru ca pozitia Americii nu este inca bine consolidata, iar India si China nu se stie ce reper vor folosi pentru limitarea emisiilor. Pot sa foloseasca anul 2005, in timp ce restul statelor si-au luat anul 1990 ca reper prin protocolul de la Kyoto. Din ce am auzit eu, au fost niste probleme intre Obama si Sarkozy. Este putin suparat Sarkozy pentru ca Obama vrea sa vina maine, dar discutiile trebuiau sa se desfasoare pe 17 si pe 18 intre marii sefi de state.

Ce personalitati te-au inspirat in campaniile tale pentru mediu?

In campania „Play to Stop – Europe for Climate” m-am intalnit cu Moby, ieri ne-am intalnit cu Backstreet Boys, iar la Budapesta ne-am vazut cu The Editors. Mai sunt si alte personalitati ca Bono de la U2 care sustine astfel de campanii. Sunt multi artisti pe plan international care sustin campanii de mediu.

Ce proiecte pregateste Asociatia Generatia Verde pentru anul 2010?

Carbon offset! Atat va spun!

Foto: The Guardian

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri