Cele aproximativ 175 de delegatii, reunite la Bonn pentru summitul climatic al Natiunilor Unite, au hotarat doar sa organizeze doua reuniuni suplimentare anul acesta, pana la intalnirea anuala ce va avea loc in Cancun, Mexic, intre 29 noiembrie si 10 decembrie, potrivit BBC.
„Am facut progrese substantiale in resuscitarea spiritului pozitiv”, a declarat la sfarsitul reuniunii Dessima Williams din Grenada, cea care conduce Alianta statelor insulare mici.
Cu toate acestea, liderul ONU pe teme climatice, Yvo de Boer, este mai pesimist. „Nu cred ca reuniunea de la Cancun va oferi solutia finala. Putem ajunge la un acord privind o structura operationala, dar transformarea ei intr-un tratat va cere mult timp dupa Mexic”, a declarat de Boer.
Doua reuniuni suplimentare in 2010
Delegatii i-au cerut presedintelui reuniunii, Margaret Mukahanana-Sangarwe din Zimbabwe, sa realizeze un proiect de tratat pana in 17 mai, care sa includa metodele de combatere a incalzirii globale.
Urmatoarea runda de negocieri va avea loc tot la Bonn intre 31 mai si 11 iunie. Doua reuniuni suplimentare trebuie sa aiba loc anul acesta, dar datele exacte nu au fost stabilite.
Acordul semnat la Copenhaga in decembrie nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor ecologistilor. Desi precizeaza ca temperatura globala nu trebuie sa creasca peste 2 grade Celsius, nu mentioneaza ce masuri trebuie sa ia fiecare stat. Mai mult, acordul prevede crearea unui fond de 10 miliarde de dolari pe an pentru natiunile sarace pentru perioada 2010-2012, ce trebuie sa creasca pana la cel putin 100 de miliarde de dolari pana in 2020.
Foto: Reuters