Introducerea masurilor de protejare a padurilor tropicale si ecosistemelor din Costa Rica si Thailanda in ultimii 40 de ani au dus la imbunatatirea calitatii vietii localnicilor, scrie The Ecologist.
Rezultatul a fost facut public de un grup de cercetatori de la George State University, care au facut o analiza in cele doua state. Acestia au monitorizat impactul pe termen lung asupra vietii localnicilor din zonele parcurilor si rezervatiilor naturale si au descoperit ca protejarea acestor regiuni duce la reducerea saraciei.
Autorul, Profesorul Paul Ferraro, sustine ca rezultatele se opun parerii generale conform careia conservarea biodiversitatii nu este compatibila cu dezvoltarea.
„Rezultatele sunt surprinzatoare. Majoritatea oamenilor cred ca daca restrictionezi resursele, oamenilor le va fi mai rau. Cu toate acestea, studiul arata ca protectia ecosistemelor duce la reducerea saraciei”, a declarat Ferraro.
Studiul a fost publicat in contextul in care sapte state – Norvegia, Germania, SUA, Marea Britanie, Australia, Japonia si Franta – vor sa acorde fonduri suplimentare pentru protectia padurilor tropicale. La o intalnire care a avut loc la Oslo saptamana aceasta, statele au cazut de acord sa ajute proiectele de reducere a emisiilor provocare de despaduriri si degradarea padurilor.