Text de Ionut Purica
Protectia mediului inseamna, la nivel de individ, in primul rand o stare mentala. Aceasta rezulta din vremurile „primitive“, cand oamenii alergau dupa mancare sapte ore si stateau sa manance o ora.
In acele vremuri, „urmele“ omului erau destul de mici pentru ca mediul sa le poata sterge. Astfel, de la un ciclu uman la altul, mediul se regenera si punea la dispozitia oamenilor o natura mereu proaspata. Exista, astfel, un anumit echilibru.
Invatam insa ca echilibrele nu sunt unice. Evolutia sociala a speciei umane a condus la „urme“ ale caror constante de timp de „stergere“ din partea mediului nu mai sunt in sincronie cu ciclurile colectivitatilor umane. De exemplu, hidrocarburile (petrol, gaz, carbune) pe care le folosim azi pentru generarea de energie au nevoie de 180 de milioane de ani pentru a se reface.
Cand le vom termina, ori vom fi gasit tehnologiile de inlocuire a resursei de energie si vom restabili un nou echilibru, similar cu cel de azi, ori vom reveni la echilibre anterioare, respectiv mai putini oameni pe planeta, cu cicluri de viata sincronizate cu cele ale naturii, dar cu beneficii sociale mai mici.
Perceptia dinamicii naturii este foarte importanta si, cu toate ca mediul este destul de rezilient (absoarbe consecintele erorilor noastre), nu poate rezista peste anumite limite critice.
Variatia, inca existenta, de structuri ale colectivitatilor umane trebuie apreciata si prin capacitatea de a asigura adaptarea la o lume fara resursele de azi si fara tehnologii noi. Ganditi-va cati dintre noi, in lumea „civilizata“, putem trai in afara sistemului care produce mancare si adapost, precum si alte necesitati de baza. Din aceasta perspectiva, un bosiman african sau un aborigian australian sunt in mare avantaj, cu toate ca, dupa standardele de azi, ei traiesc cu sub un dolar pe zi.
Mai mult, exista niste limite ale sistemelor de mediu in care traiesc oamenii si care sunt critice. Un bun exemplu ar fi o liziera de copaci situata de-a lungul unui rau ce trecea prin desert. Oamenii locului stiau „din batrani“ ca nu trebuie sa taie copacii mai aproape de o limita fata de malul raului. Odata cu civilizatia, ei au analizat beneficiile trierii copacilor pana langa rau. Beneficiile au fost cuantificate, si rata interna de rentabilitate a investitiei a fost gasita favorabila. Problema aparuta dupa taierea copacilor a fost ca, in cativa ani, desertul a cuprins toata zona si raul a secat, iar copacii ramasi s-au uscat.
Tot asa se pune accentul si pe sustenabilitatea proiectelor. Un alt exemplu tipic il reprezinta finantarea si construirea unei autostrazi intr‑un stat din Sahara, pe o ruta unde inainte se circula cu camile prin desert. La cativa ani de la inaugurarea investitiei, finantatorii au constatat ca autostrada fusese acoperita de furtunile de nisip si deplasarea se facea din nou cu camilele.
In urma cu 22 de ani, raportul „Our Common Future“ propunea un nou mod de a vedea relatia colectivitatilor umane cu mediul inconjurator. Trebuie mentionat ca savantul de origine romana Nicolae Georgescu-Roegen anticipase cu doua decenii aceste concluzii. Acum 5 ani, Raportul Stern in Marea Britanie sublinia necesitatea unei noi economii.
Un program recent al UE, asupra impactului de mediu al sistemelor de energie (NEEDS), prezinta o structura energetica total atipica celei de azi daca se internalizeaza costurile de mediu.
Mai mult, incepem sa gandim noi indicatori ai beneficiilor noastre socio-economice. De exemplu: emisiile de SO2 din centralele pe carbune produc o crestere a bolilor de plamani. Aceasta se reflecta printr-o crestere a cheltuielilor medicale in produsul intern brut al tarii respective. Cresterea cheltuielilor medicale este interpretata ca un element de grija pentru societate, deci de progres.
Evident, rationamentul de mai sus nu este chiar cel mai corect cu putinta. Dupa cum se vede, este nevoie nu numai de o noua economie, ci de noi valori de viata. De obicei, in istoria omenirii, schimbarea valorilor de viata s-a facut de cele mai multe ori cu revolutii (procese critice, discontinue) care au avut o serie intreaga de efecte colaterale pana la atingerea noilor echilibre ale colectivitatii umane respective.
Este de remarcat si de tinut cont ca si mediul inconjurator se reajusteaza prin procese discontinue, care pot avea ca efecte colaterale disparitii de specii. Permiteti-mi sa fiu pesimist spunand ca este posibil ca peste 65 de milioane de ani de acum o civilizatie de furnici sa spuna „au existat odata niste dinozauri si nu stim de ce au disparut“. Acelasi lucru spunem si noi azi despre dinozaurii de acum 65 de milioane de ani.
Cum „ontogenia repeta filogenia“, sa speram ca vom regasi echilibrul just cu natura pe baza inteligentei speciei umane, care stie sa reduca entropia (sa produca ordine) mai repede decat se distruge aceasta in relatia noastra cu mediul inconjurator.
