Proiect de lege pentru dezvoltarea de noi capacităţi de energie electrică verde şi de stocare a energiei

USR a depus o iniţiativă legislativă pentru a stimula investiţiile în dezvoltarea de noi capacităţi de producţie de energie electrică verde – eoliană şi fotovoltaică – prevăzute cu capacităţi de stocare.

Odată adoptată, legea va oferi stimulente pentru a dezvolta astfel de proiecte, precum şi posibilitatea de a folosi terenurile agricole şi pajiştile permanente pentru construcţia de noi proiecte în producţia de energie regenerabilă. Acest lucru este în prezent interzis, deşi, în trecut, a fost posibil şi a permis investiţii de mii de MW în energie verde.

Proiectul de lege permite debirocratizarea procesului de scoatere din circuitul agricol a terenurilor necesare dezvoltării capacităţilor de producţie de energie electrică din surse regenerabile cu stocare.

Acum, statul român oferă foarte puţine oportunităţi investitorilor pentru a dezvolta noi capacităţi de energie regenerabilă. În loc să încurajeze investiţiile în energia curată a viitorului, statul pune piedici. Dacă o ţinem tot aşa, riscăm să fim pierzători ai tranziţiei energetice europene şi să depindem din ce în ce mai mult de import. De asemenea, foarte puţini jucători asigură echilibrarea sistemului energetic naţional. E necesar ca noul val de proiecte regenerabile să includă şi capacităţi noi de stocare a energiei pentru a asigura o flexibilitate cât mai mare a sistemului energetic. În acest sens, legea stimulează, prin exceptarea de la plata unor taxe şi tarife de reţea, folosirea bateriilor pentru stocarea energiei şi un grad sporit de securitate în aprovizionarea cu energie electrică a consumatorilor. Prin stimularea investiţiilor în capacităţi noi de energie verde cu stocare, proiectul ajută, pe termen mediu şi lung, şi la creşterea cantităţii de energie disponibilă pe piaţă pentru consumatori la preţuri corecte”, a declarat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă al USR.

În plan economic, noile investiţii vor contribui şi la crearea de noi locuri de muncă, mai indică sursa citată.

De asemenea, acest proiect de lege vine în întâmpinarea investitorilor în producţia de energie electrică verde pentru a încuraja dezvoltarea capacităţilor de stocare şi asigurarea predictibilităţii producţiei.

Sursa menţionată precizează că acest lucru va reduce deficitul comercial al României prin diminuarea dependenţei faţă de importurile de energie.

Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în 2020, producția de energie electrică din România provenea în proportie de 12,4% energie eoliana, 3,4% din panouri solare
fotovoltaice și 27,6% din hidroenergie. În total, producția de energie electrică verde (eoliană, folovoltaica și biomasă) a reprezentat 16% din total. În conformitate cu Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, România trebuie să instaleze capacitati aditionale de 6,9 GW din surse regenerabile.

Potrivit inițiatoarei Cristina Prună, consumul intern net a scăzut de la 57,5 TWh în 2019 la 55,7 TWh în 2020. Producția națională de energie electrică a scăzut de la 56 la 53 TWh. Exporturile au rămas constante, la circa 4 TWh, dar importurile de energie electrică au crescut, de la 5,5 TWh în 2019 la 6,8 TWh în 2020.

Referitor la suprafața fondului funciar, în perioada 2006-2012 se constată o ușoară diminuare a suprafetei agricole (cu 0,79%) o creștere a suprafețelor terenurilor neproductive și degradate (cu 11,6%). La nivelul anului 2010, peste 1,3 milioane ha din suprafafa de teren agricol este neutilizată că urmare a precarității factorilor de producție din exploatațiile mici, funcționării necorespunzătoare a piețelor agricole, a restricțiilor determinate de factorii naturali, a liligiilor dintre proprietari etc.

Săptămâna trecută, senatorii au votat o lege pentru înființarea parcurilor fotovoltaice pe terenurile agricole de peste 10 hectare, modificând Legea fondului funciar. Astfel, terenurile agricole mari, cu fertilitate mijlocie, pot contribui în viitor la producerea energiei regenerabile. Este vorba despre terenurile situate în extravilanul localităților, care vor putea fi utilizate ca parcuri fotovoltaice, conform unui proiect legislativ adoptat de Senat.

Proiectul de lege a fost inițiat de către deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a criticat însă proiectul de lege și a avertizat, într-o declarație pentru Economedia că proiectul legislativ votat de coaliția PSD-PNL în Senat poate conduce la o criză alimentară. El a cerut coaliției de guvernare să respingă proiectul la votul decisiv din Camera Deputaților.

Citește și: România va avea peste 30.000 de prosumatori până la finalul anului

spot_img

Ultimele știri