Substanțele chimice utilizate în produse de curățenie și de îngrijire personală au o contribuție majoră la poluarea aerului din mediul urban, conform unui nou studiu.
Cercetătorii de la Universitatea Colorado din SUA au analizat prezența compușilor organici volatili (COV). Aceștia sunt folosiți în numeroase produse de uz curent, cum ar fi solvenți, acetonă, spray-uri, odorizante, ojă, parfumuri și produse de curățare. Odată ajunși în aer, formează particule care pot afecta sănătatea umană. Unii compuși organici volatili sunt asociați cu creșterea riscului de cancer, boli de rinichi și boli ale sistemului nervos.
Aproape jumătate dintre emisii, cauzate de produse de consum
Cercetătorii au descoperit că nivelurile de compuși organici volatili emiși din alte surse decât vehiculele sunt de două sau trei ori mai ridicate decât se estima până acum, fiind una dintre principalele cauze ale poluării aerului în orașe.
Agenția Americană pentru Protecția Mediului estimează că 75% dintre emisiile COV vin de la combustibilii autovechiculelor, iar 25% dintre emisii sunt cauzate de produse chimice. Însă rezultatele studiului arată că produsele chimice contribuie la aproape 50% din emisii.
Doar 5% din petrolul exploatat este folosit în produse chimice, restul de 95% fiind destinat pentru combustibili fosili. Cu toate acestea, compușii organici volatili din produsele de uz curent ajung direct în aer, spre deosebire de combustibili, care ard și elimină mai mult dioxid de carbon și apă.
Oamenii de știință au studiat ingredientele folosite în produse, au evaluat statisticile agențiilor de reglementare, au luat mostre din aerul deasupra orașului Los Angeles și au analizat măsurătorile legate de calitatea aerului realizate de alți cercetători.
Brian McDonald, autor principal al studiului, a explicat rezultatele cercetărilor.
„Utilizarea acestor produse emite COV la un nivel care este comparabil cu ce iese din țeava de eșapament a mașinii. Unul dintre motivele principale este că în SUA, precum și în Europa, reglementările privind calitatea aerului au avut succes în a controla emisiile de la autovehicule. În unele moduri, aceasta este o știre pozitivă care arată că, pe măsură ce controlăm sursele mai mari din trecut, se conturează celelalte surse, cum ar fi aceste produse de consum.”
Experții spun că rezultatele studiului sunt aplicabile în mare parte și altor națiuni industrializate, inclusiv cele din Europa. Ei recomandă reducerea folosirii produselor care conțin COV la un minim necesar.