Primul hub destinat pădurilor virgine, lansat în România

A fost lansat primul website dedicat pădurilor virgine din România, care funcționează ca un hub ce include știri despre procesul de identificare a acestora, o hartă interactivă, publicații digitale educative, date istorice și răspunsuri la cele mai presante întrebări din domeniu, a anunța WWW România.

România a inclus până acum peste 70.000 ha de păduri în Catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, singurul instrument de evidență a acestora care le asigură protecție strictă. Practic, o pădure este recunoscută ca virgină sau cvasivirgină doar dacă este inclusă în Catalog. Există astfel o evidență clară a acestora, eliminându-se riscul unor intervenții silvice în pădurile incluse în Catalogul Național. Pentru aceste suprafețe, proiectanții nu vor putea propune lucrări silvice și administratorii silvici vor implementa doar management de nonintervenție.

Până în prezent, WWF România a evaluat peste 600.000 ha de pădure și a identificat circa 53.000 ha de păduri virgine și cavsivirgine. Numai săptămâna trecută organizația a inclus în Catalog încă 490 ha de păduri din județul Suceava și are  în procedură de analiză încă 5.000 ha.

Catalogul Național funcționează acum și este nevoie ca toți cei interesați de protejarea pădurilor virgine să se implice pentru finalizarea procesului de identificare și de recunoaștere a acestor păduri. Este vorba atât despre administratorii de păduri și de arii protejate, cât și de instituții de învățământ, de cercetare sau de ONG-uri”, a declarat Radu Melu, manager național al departamentului de păduri la WWF România.

Includerea acestora păduri virgine în Catalog, pentru a le putea proteja, este un proces complex care implică date, specialiști și multă muncă de teren și de birou. În același timp, presupune un efort și din partea proprietarului, administratorului sau a comunităților locale. Din aceste păduri nu se mai poate recolta lemn și, uneori, drumul până la obținerea compensațiilor legale este lung și anevoios. Pentru anumite situații, cum sunt pădurile de stat, sau cele în proprietatea unor localități, nici nu se oferă compensații, iar comunitățile locale au nevoie de lemn pentru mica industrie și încălzire.

spot_img

Ultimele știri