Primarul Oprescu invita bucurestenii la curatenie in fata blocului

Prima actiune a proiectului Capitala creste Verde avut loc sambata, cand Primarul General Sorin Oprescu, membri ai primariei si ai Asociatiei Green Revolution au reamenajat impreuna cu locatarii scarile blocului nr.2 de pe strada Rusetu, din Sectorul 6 al Capitalei.

“Ii invit respectuos pe toti locuitorii Capitalei sa-si faca curat macar in fata blocului. Autoritatile fac si ele ce pot, dar nu este suficient. Nu putem sa dam la nesfarsit vina unul pe altul pentru ca astfel nu facem decat sa ne complacem in mizerie. Am venit aici ca sa dam un exemplu”, a declarat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a facut si cateva glume in stilul lui caracteristic ironizand faptul ca locuitorii blocului din strada Rusetu nu s-au inghesuit sa munceasca. “E greu sa sapi pamantul. Mai usor e cand se sapa unii pe altii”, a spus Sorin Oprescu.

Desi nu in numar impresionat, locatarii au iesit sa dea o mana de verde. “Ma bucur ca se planteaza atat pentru copii, cat si pentru aspect. Poate daca imi permite timpul o sa cobor si eu sa fac curat. Am grija de copil si nu am prea mult timp pentru altceva. E bine ca o sa se joace si copiii intr-un aer mai curat”, spune Miralena Mihut, locatara a blocului.

Frigul si ploaia marunta nu a impiedicat voluntarii sa planteze cei 2.000 de arbusti.

Reamenajrea “Da o mana de verde!” a implicat curatarea si zugravirea scarilor blocului, plantarea de arbusti si de gard viu. Organizatia Green Revolution a adus 2.000 de arbusti, flori si seminte de gazon.

“Este nevoie ca oamenii sa inteleaga ca trebuie sa munceasca si sa nu mai arate cu degetul. Chiar si acum cand atatia oameni muncesc in fata blocului lor, locuitorii nu s-au sesizat. Sunt necesare astfel de proiecte pentru o educatie mai buna”, a declarat Raluca Fiser, presedintele asociatiei Green Revolution.

Actiunea "Da o mana de verde!" face parte din campania "Capitala creste verde" organizata de Asociatia Green Revolution in parteneriat cu Primaria Generala. Campania se desfasora pe parcursul unie luni intregi si cuprinde mai multe actiuni de ecologizare si de contientizare a bucurestenilor privind mediul.

Asociatia Green Revolution a reusit sambata, impreuna cu cativa locatari, sa puna primul punct verde pe harta Capitalei. Pana la finalul anului 2009 vor exista 100 de astfel de puncte verzi pe harta.

"Ii invitam pe locuitorii Bucurestiului, prin Asociatiile de Proprietari, sa spuna de ce sa venim sa-i ajutam la blocul lor si noi venim cu un kit (materiale de curatat, vopsea, plante si unelte pentru lucratul pamantului), ei trebuie sa vina cu munca. Cred ca astfel reusim sa ne educam si sa ne responsabilizam", a adaugat presedintele Green Revolution.

Citeste mai multe pe www.greenrevolution.ro si pe www.capitalaverde.ro.

spot_img

Ultimele știri