RBS, cea mai murdara banca din Marea Britanie

Un grup de organizatii a dat in judecata guvernul britanic pentru ca a oferit fonduri de 25 de miliarde de dolari bancii RBS (Royal Bank of Scotland) pentru a depasi criza financiara, fara sa tina cont de proiectele daunatoare pentru mediu in care institutia este implicata, transmite The Ecologist.

Aceasta este a doua oara cand guvernul Marii Britanii trebuie sa dea explicatii pentru banii publici pe care i-a investit indirect in proiecte care incalca dreptuile omului si legile de mediu. World Development Movement, PLATFORM si People & Planet au lansat prima actiune legala in luna iunie a anului trecut impotriva bancii RBS.

Cel mai recent proces a fost intentat pentru ca nu exista o evaluare temeinica din partea autoritatilor asupra investitiilor realizate de RBS. In decembrie, banca a investit in extractia nisipurilor bituminoase in Canada, intr-o mina de carbune din Bangladesh si in productia de petrol in centrul Africii.

In martie 2009 RBS a facut parte dintr-un consortiu de banci care a investit 1,4 miliarde de dolari in extractia de petrol la granita dintre Uganda si Republica Democrata Congo, o regiune de conflict permanent intre armate si militii rivale, ce se lupta pentru rezervele de combustibil.

"RBS continua sa canalizeze bani publici in proiecte care au un impact negativ asupra comunitatilor, ecosistemelor si a climatului", a explicat Mel Evans, din partea organizatiei Platform.

Trezoreria din Marea Britanie are un termen de 21 de zile pentru a raspunde acuzatiilor pe care grupurile de presiune le-au depus in instanta.

Foto: patrickgaley.files.wordpress.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri