Picnicul fara de lege

Imaginile dezolante din padurile ce inconjoara Capitala, care, pe timpul verii, devin gazdele picnicarilor au atras atentia organizatiilor neguvernamentale, care au strans impreuna cu voluntarii zeci de tone de gunoaie. Pana cand? Si-au pus intrebarea reprezentantii ONG-ului Green Revolution, care au venit cu ideea crearii unei legi a picnicului. Numai ca in Romania lucrurile nu stau atat de simplu. Dupa discutii cu reprezentanti ai Ministerului Mediului si scrierea proiectului de lege, s-a schimbat guvernul, iar noul ministru nu considera necesara o astfel de lege. In prezent, Legea mediului 195/2005 are foarte multe lacune in ceea ce priveste protejarea naturii, iar celelalte ordonante, hotarari si ordine de ministru se bat, de multe ori, cap in cap. Daca vorbim despre o noua lege care sa reglementeze picnicul, vorbim despre suprareglementare, acuza mai multi demnitari. Insa, in lipsa unor prevederi clare, adunate intr-o singura lege, parcurile si padurile vor ramane si anul viitor victimele fara aparare ale
nepasarii si proastei cresteri, iar noua nu ne ramane decat sa tragem cu ochiul si sa visam la capra vecinului.

Text de Oana Neneciu

Aproape o suta de saci cu gunoi au fost umpluti in numai doua ore de 40 de voluntari Green Revolution si Coca-Cola in Padurea Baneasa, in aceasta
toamna. Alte 5 tone de deseuri au strans intr-o zi la Lacul Plumbuita voluntarii Administratiei Nationale Apele Romane. Au urmat 50 de metri cubi de deseuri din zona Lacul Morii.

Actiunile de curatenie ale asociatiei EcoAssist au un bilant impresionant: 14 camioane sau 135 de metri cubi de deseuri, adunate in patru zone protejate teoretic prin lege: Parcul Natural Bucegi, Parcul National Piatra Craiului, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii si Parcul Natural Apuseni. Numai pe bratul Dunavat al Deltei, voluntarii EcoAssist au adunat 350 de saci cu deseuri.

In campania „SDD la munte si la mare” a asociatiei Salvati Delta si Dunarea, 30 de copii au strans peste 100 de saci cu deseuri in Delta si in judetul Harghita. In campaniile organizatiei MaiMultVerde s-au strans 33 de tone de gunoi. Iar aceste rezultate sunt numai pentru anul 2009! De cati voluntari avem nevoie pentru a curata Romania de gunoaie? Probabil de 22 de milioane…

La gratare inainte

Inca de pe vremea frumoaselor zile libere de 23 August, cand sarbatoreau visul de aur al comunismului, romanii au aflat ca gratarul este unul dintre cele mai ieftine si placute moduri de a-ti petrece timpul liber. Din primele weekenduri insorite ale primaverii, hoarde de picnicari hotarati sa se distreze cotropesc padurile, muntii, cursurile raurilor si malurile lacurilor, „parfumandule” cu fumul gratarelor pe care sfaraie mititei si cotlete.

Iar daca distractia nu deranjeaza pe nimeni, se pare totusi ca ea ii impiedica pe oameni sa-si aduca aminte ce lasa in urma. Insule fetide de PET-uri, ambalaje si resturi de mancare, pe care, la urmatoarea descindere, picnicarii le ocolesc cu grija unui hot care viziteaza locul faptei.

Efect al nepasarii oamenilor si al lipsei de interes a autoritatilor, care nu stabilesc reguli clare sau spatii special destinate recreerii si aprinderii focului, gunoaiele din parcurile nationale si padurile de pe langa orase au intrat in „custodia” ONG-urilor de mediu. Care si-au adunat armatele de voluntari si s-au pus pe strans gunoaiele altora. O solutie pe termen scurt, care este pe cat de nobila, pe atat de invizibila pentru grataragiii care-si „uita” sacii cu deseuriin padure. Pana cand oamenii vor invata sa respecte natura, sa nu lase in urma lor cutiile de bere si farfuriile de unica folosinta este necesar ca picnicul sa fie reglementat, au considerat reprezentantii organizatiei Green Revolution si ai fostei conduceri de la Ministerul Mediului, condus de Nicolae Nemirschi.

Asa s-a nascut Legea Picnicului, un proiect de lege menit sa aduca sub aceeasi umbrela toate prevederile deja existente in mai multe acte normative, plus altele noi.

Reguli cata frunza, cata iarba..

In prezent exista cel putin 15 prevederi diferite care reglementeaza activitatile in aer liber in Romania, risipite prin ordonante de urgenta, hotarari de guvern, ordine de ministru si legi. Unele dintre ele chiar se contrazic, iar in prezent nu este clar ce autoritati au ca atributii controlul, amendarea si amenajarea spatiilor destinate picnicului. Toata lumea pare sa fie insa de acord asupra unui singur lucru: in prezent avem de-a face cu un haos in ceea ce priveste regulile la iarba verde.

„Ca sa merg sa fac un picnic intr-o zona din Romania in momentul de fata trebuie sa stiu 15-16 legi, ordonante de urgenta, hotarari de guvern, ordine ale ministrului. Nu pot sa merg la picnic cu un compendiu legislativ la subrat”, precizeaza Corneliu Belciug, director de programe al Asociatiei Green Revolution. Desi nu sustine propunerea legislativa, Valerian Solovastru, directorul general RNP Romsilva, recunoaste ca legislatia este prea disipata. „Numai noi avem pe silvic vreo cinci sau sase acte normative care prevad sanctiuni pentru actiuni care duc la degradarea mediului, cum ar fi lasarea de focuri nesupravegheate in paduri. De asemenea, cei de la mediu si pompierii au prevederi in acest sens si cred ca nu-i organism in tara asta care sa aiba legatura cu mediul sa nu prevada sanctiuni pentru asa ceva”.

„Problema este la aplicarea bazelor legale deja existente, nu la realizarea unei legi noi”, a explicat, pe de alta parte, Valerian Solovastru.

Liana Buzea, presedintele organizatiei EcoAssist, crede ca inaintea Legii Picnicului ar trebui o studiere atenta a legilor existente. „Exista probleme cu cuantumul amenzilor, care difera de la o lege la alta”, avertizeaza ea.

O alta problema este Ordonanta de Urgenta 164/2008, care a abrogat trei prevederi existente in Legea Mediului 195/2005. Astfel, obligatiile de a nu distruge sau degrada panourile informative, de a nu aprinde si folosi focul deschis in vetrele special amenajate si de a nu abandona deseuri pe teritoriile ariilor protejate nu mai sunt in prezent reglementate de legea-cadru, fiind inlaturate in mod inexplicabil. Pe langa asta, amenzile pentru comportamente necivilizate difera, pentru aceeasi ilegalitate, de la lege la lege. Tot Solovastru recunoaste ca vinovati pentru neaplicarea legilor sunt agentii de mediu si padurarii, iar amenzile sunt exagerat de mari si sunt diferite in functie de organismele care le aplica. „Legi avem suficiente si articole care incriminea-za astfel de fapte, problema este sa aplicam legile si sa avem motivatie. Nici agentii de mediu si nici padurari nu le prea aplica”, admite presedintele Romsilva.

Lege „ucisa” din fasa

In luna iunie 2009, reprezentantii Green Revolution si cei ai Ministerului Mediului au inceput discutiile pentru crearea noului cod pentru picnic, iar in luna august s-a semnat protocolul pentru realizarea acestui proiect, intre Green Revolution, Ministerul Mediului si firma de avocatura Bulboacasi Asociatii. Legea isi propune sa reglementeze activitatile de picnic desfasurate pe domeniul public sau privat al statului si al unitatilor administrativ teritoriale.

Scopul: „Prevenirea, reducerea si eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra starii de sanatate a populatiei generat de practicarea inadecvata a activitatilor de picnic”. Legea stabileste obligatii atat pentru administratorii zonelor in care se desfasoara activitati de picnic, cat si pentru persoanele fizice.

„Este nevoie de aceasta lege pentru ca celelalte reglementari din Romania nu-si produc efectele. Ceea ce ne propunem este sa strangem toate reglementarile existente in momentul de fata intr-o lege usor de aplicat si usor de inteles de toata lumea si sa punem langa aceste prevederi existente niste lucruri specifice sportului national care se numeste picnicul la romani”, explica Corneliu Belciug. Noutatea adusa de proiectul de lege este ca stabileste ca locurile unde se pot face gratare sa fie insemnate corespunzator si amenajate special pentru confortul turistilor. De asemenea, administratorii zonelor verzi trebuie sa organizeze serviciul de verificare zilnica, impreuna cu politia comunitara, pentru a se asigura ca nu se aduce niciun fel de prejudiciu mediului.

„Legea stabileste ceva clar: activitatile de picnic vor fi permise in zonele amenajate sau indicate de autoritati prin marcaje. Pana acum, daca doreai sa respecti legea trebuia sa fii expert in legislatie de mediu. Proiectul nostru simplifica lucrurile, reunind mai multe prevederi sub umbrela unui act normativ. Tot ce trebuie sa faci acum este ca, atunci cand te duci la picnic, sa te uiti daca zona este marcata sau nu”, explica Corneliu Belciug.

Cat priveste amenzile, legea nu se vrea o sursa de venit pentru bugetul de stat, subliniaza Belciug, ci, mai degraba, un instrument bine gandit, care sa produca efecte. „Nu ne intereseaza sa aducem bani la bugetul de stat, ci sa promovam un proiect de lege suficient de simplu si bine facut incat sa-si produca efectele”, spune Belciug. Ideea este sustinuta si de Costel Popa, director al organizatiei Salvati Delta si Dunarea, care crede ca problema nu este generarea legii in sine, ci in aplicarea ei, „pentru ca tot mediul ramane marele perdant daca aceasta lege ar insemna doar surse de venit pentru buget din amenzi date administratiilor locale care nu au amenajat spatiile pentru picnic sau celor care fac gratar la intamplare pentru ca nu au zone special delimitate in acest sens”.

Ambiguitate ministeriala

Proiectul de lege era pregatit pentru dezbatere publica in ziua in care noul ministru venit la Mediu, Elena Udrea, l-arespins fara drept de apel. „Consider ca reglementarile din Legea agriculturii si Legea silviculturii privind interdictia aprinderii focului in zone neprotejate sunt suficiente”, a declarat aceasta in prima sa conferinta de presa.

„Legea picnicului nu este un proiect in derulare la Ministerul Mediului. A fost doar o discutie”, a transat apoi Elena Udrea, spre stupoarea oamenilor care au muncit luni intregi pentru ca proiectul sa vada lumina zilei.

Predecesorul Elenei Udrea, Nicolae Nemirschi, a tinut sa o contrazica, zugravind alta realitate. „In august am semnat un protocol de colaborare, la sediul ministerului, cu Corneliu Belciug de la Asociatia Green Revolution. El este cel care a propus prima data realizarea unei legi a picnicului in Saptamana Mediului Tau (derulata in perioada 1-6 iunie – n.r.). S-a format un grup de lucru, cu reprezentanti ai asociatiei, precum si de la mai multe departamente din minister – unitatea de politici publice, directia juridica, cabinetul ministrului etc – care se intalnea cel putin o data pe saptamana”, a aratat fostul ministru al mediului Nicolae Nemirschi intr-un interviu acordat agentiei NewsIn. Acesta a mai subliniat ca „proiectul legii era gata inainte de depunerea demisiei. Urma sa finalizam detaliile, apoi sa facem o conferinta de presa ca sa-l prezentam public”.

Suprareglementare sau deloc?

Principalul argument al Elenei Udrea ar fi ca noua lege nu ar face decat sa suprareglementeze activitatile pe spatiile verzi. Aceeasi problema a fost ridicata si de Sulfina Barbu, ministru al mediului desemnat in guvernul Croitoru, care s-a declarat in principiu de acord cu legea picnicului, insa cu o rezerva.

„Ma tem ca discutam de o suprapunere. Sunt de acord cu un act normativ care ar imbunatati activitatea de mediu, dar sa nu venim cu paralelism legislativ”, a explicat Sulfina Barbu. „Acest proiect ar reglementa ceea ce se intampla atunci cand mergem la picnic. In primul rand se impune o precizare: exista Legea 24/2000 care prevede ca la intocmirea actelor normative trebuie evitata situatia in care acea reglementare se regaseste in mai multe acte normative”, tine sa precizeze Eduard Diaconeasa, coordonator de politici publice in Ministerul Mediului. Diaconeasa mai spune ca este aproape imposibil ca toate prevederile deja existente si altele noi sa fie aduse sub aceeasi umbrela intr-o lege a picnicului. „Este dificil de facut acest lucru deoarece picnicul este locul unde se intalnesc mai multe activitati, mai multe domenii de reglementari separate, cum ar fi protectia mediului, protectia apelor si altele. Este dificil de adunat aceste legi doar pentru a atinge un scop care poate fi atins si altfel. Reglementarile
exista, nu trebuie sa emitem o alta lege pentru a aplica legile”.

Lege de natura incerta

Pro sau contra proiectului de Lege a Picnicului, toata lumea pare sa fie totusi de acord ca sunt necesare masuri concrete si bine gandite pentru promovarea unui comportament civilizat in natura, dar si pentru crearea unor conditii specifice picnicurilor.

„A merge la gratar, oriunde si in orice conditii, a devenit o emblema nationala pentru Romania si un factor indiscutabil de agresiune pentru mediu, cu efecte care se traduc in tone de gunoaie lasate pe spatiile verzi sau pe albiile raurilor”, transeaza Costel Popa, director al organizatiei Salvati Delta si Dunarea.

Popa subliniaza ca „reglementarea clara a acestei activitati, asa cum se intampla in toate statele civilizate, este bine-venita si nu trebuie vazuta ca o forma de coercitie, ci ca o completare a campaniilor de educare si constientizare”.

Corneliu Belciug, reprezentantul Green Revolution, si-a exprimat speranta ca urmatorul ministru al mediului, oricare ar fi acesta, sa inteleaga importanta unui astfel de proiect: „Speram din tot sufletul ca Ministerul Mediului si conducerea acestuia sa inteleaga faptul ca avem nevoie de acest proiect de lege pentru ca nu trebuie sa fii specialist in mediu ca sa-ti dai seama ca oriunde te duci in Romania gasesti tone si tone de deseuri provenite in general din aceasta zona de turism”.

Directorul ONG-ului mai spera ca in 2010, de 1 Mai, Ziua nationala a muncii si a gratarelor la iarba verde, legea sa fie deja aprobata. „In continuare, facem ce stim cel mai bine. Mergem sa promovam acest proiect, o sa incercam sa obtinem cat mai mult sprijin din partea opiniei publice, dinpartea presei, din partea factorilor politici si sper foarte tare ca, incepand de anul viitor, de 1 Mai nu o sa mai vedem dezastru in natura. Oamenii se vor duce la picnic si vor lasa in urma lor locul curat”, spera Belciug.

Cum e la case mai mari …

In asteptarea ca autoritatile prezente sau viitoare sa observe gunoaiele care impanzesc Romania si sa se hotarasca sa ia masuri concrete, cei interesati se pot uita in proverbiala curte a vecinului. In momentul de fata, in majoritatea tarilor europene exista legi specifice care reglementeaza activitatile in natura.

Anumite tari europene admit dreptul de a campa in spatiile naturale fara autorizarea prealabila a proprietarului, in vreme ce alte state, cu un grad ridicat de urbanizare, interzic camparea salbatica. Din prima categorie face parte Suedia, unde exista asa-numitul „l’allemansatt”. Adica dreptul, conform unui vechi obicei protejat prin Constitutie, care fixeaza modalitatile de trecere si de sejur pe un anumit teren. Din cea de-a doua categorie, tari care interzic camparea in mediul salbatic, fac parte Olanda si Danemarca. Legislatia Frantei este intermediara intre cele doua practici enumerate mai sus. Astfel, camparea salbatica este autorizata numai in anumite zone, rezervatiile naturale fiind protejate prin lege de picnicari. De asemenea, zonele in care este interzisa camparea sunt insemnate cu panouri informative. Reglementarile privind camparea se regasesc in Codul Urbanismului si Codul Turismului. Tot in Franta se incearca instaurarea unei taxe de picnic. „Daca face rau mediului, atunci sa coste mai mult” este mesajul guvernului francez, care incearca sa impuna taxarea suplimentara a produselor de unica folosinta utilizate in principal in timpul picnicului. Initiativa este in prezent in stadiul de proiect.

In Anglia si in Tara Galilor, documentele Countryside si Rights of Way Act din noiembrie 2000 reprezinta un cadru general privid dreptul de acces in zonele salbatice, care este limitat.

O alta lege in vigoare in Marea Britanie este Highways Act, care reglementeaza furnizarea de zone pentru picnic si utilitati publice pentru utilizatorii de drumuri principale. Portugalia, Irlanda si Elvetia sunt alte trei exemple de state europene care au legislatie specifica pentru reglementarea picnicului.

spot_img

Ultimele știri