Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei va fi reamenajat si extins in urmatoarele luni. Consilierii locali ai sectorului 6 au aprobat, in sedinta de joi, proiectul de hotarare privind cofinantarea amenajarii parcului Drumul Taberei, potrivit Agerpres.
Potrivit proiectului de hotarare, contributia ce revine Consiliului Local al Sectorului 6 din costurile eligibile aferente proiectului ”Amenajare parc Drumul Taberei” este de 2.028.958 lei (15% din valoarea totala a finantarii necesare), restul de bani fiind asigurati prin Programul national de imbunatatire a calitatii mediului elaborat de Administratia Fondului pentru Mediu. Durata de realizare a proiectului este de cinci luni.
In cadrul proiectului sunt prevazute lucrari de amenajare peisagistica – creare a sase zone igienico-sanitare, in fapt un numar total de 36 toalete publice (18 destinate barbatilor si 18 destinate femeilor) dotate cu lavoare, lumina, uscatoare electrice, mobilier de inalta calitate, 6 camere destinate tinerelor mame cu pat de infasat, lavoare si cosuri de gunoi ermetic inchise si 6 toalete publice destinate persoanelor cu dizabilitati fizice.
De asemenea, proiectul prevede amenajarea a 90 de metri patrati de alei pietonale ecologice, amenajarea a 120 de metri patrati de gazon si peste 600 de metri liniari de gard viu, montarea de mobilier urban – banci si cosuri de gunoi, montarea a 42 de panouri fotovoltaice deasupra zonelor igienico-sanitare si a 30 de stalpi iluminat alternativ.
”Amenajarea si extinderea celui mai mare Parc din Sectorul 6 prin Programul National de Imbunatatirea a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati are in vedere obtinerea unei calitati superioare a spatiului public si imbunatatirea indicatorilor de mediu, astfel incat parcul sa functioneze ca un nucleu de socializare, odihna si relaxare pentru oamenii care locuiesc in zona, sa raspunda nevoilor de trafic pietonal, precum si cresterii gradului de comfort al vizitatorilor. Parcul va deveni o zona verde importanta, un reper urban valoros, participand la ridicarea generala a calitatii vietii locuitorilor Sectorului 6. Prin realizarea acestei investitii se va da o noua valenta de cultura sociala si se va afirma dorinta autoritatii locale de a proteja tinerele mame si persoanele cu dizabilitati care viziteaza Parcul Drumul Taberei. Imaginea unui parc modern sta atat in amenajarea zonelor verzi, cat si in oferirea unor facilitati igienico-sanitare adaptate dorintelor populatiei rezidente si vizitatoare”, sustine edilul sectorului 6, Cristian Poteras.
Foto: panoramio.com